Pe Fredrik Backman l-am descoperit citind Un bărbat pe nume Ove. Mi-au plăcut umorul și stilul lejer, ușor cinematografic de a spune povești care, oricât de neverosimile ar fi, ajung să își captiveze cititorul. Am continuat cu Britt-Marie a fost aici și Bunica mi-a zis să-ți spun că îi pare rău, ambele traduse în română la Art.
Am ezitat mult timp înainte de a începe Oameni anxioși. Mă așteptam la o poveste oarecum tristă și psihologică, iar într-o măsură și este. Același umor, empatie, umanitate și înțelegere pentru personajele lui fac și din acest roman o lectură plăcută, ușoară și captivantă cu toate coincidențe bizare, ireale ce frizează absurdul, toate situațiile demne de film clasic Hollywood-ian și cuplurile politically correct.
Un jaf la o bancă pe 30 decembrie aduce împreună câțiva oameni aflați la vizionarea unui apartament ce par să nu aibă altceva mai bun de făcut de Anul Nou și doi polițiști de oraș mic, Jim și Jack, care nu au anchetat un jaf toată cariera. Celelalte personaje sunt un pod, o scrisoare și un apartament de la care viața pornește, se oprește și se preschimbă. Autorul sondează psihicul acestor oameni aparent normali cu singurătățile, anxietățile personale și colective. Dincolo de context și coincidențe, problemele sunt surprinzător ce comune și actuale, iar portretele lor schițate cu umor, ironie și afecțiune.
„O singură idee foarte, foarte proastă. Nu e nevoie de mai mult.”
Este laitmotivul romanului. Backman pare să își construiască acțiunea în jurul acestei fraze și să demonstreze că lucrurile pot oricând să ia o altă întorsătură decât cea prestabilită, că existența fiecăruia este ghidată într-o oarecare măsură de factori externi și interdependentă de acțiunile celorlalți. Oricât de singure ar fi, rezolvarea problemelor personajelor apare de la și prin ceilalți. Ostaticii devin rapid complicii spărgătoarei, iar micul grup se transformă pentru o vreme într-o comunitate stranie încurajată de o situație limită.
”Încercăm să fim maturi și să ne iubim unul pe altul și să înțelegem cum naiba se conectează cablurile USB. Căutăm ceva de care să ne ținem, ceva pentru care să luptăm și ceva la care să visăm. (…) Avem în comun aceste lucruri, deși majoritatea rămânem străini unul pentru celălalt. Nu știm ce ne facem unul altuia, cum ne influențăm viețile.
Astăzi am trecut, poate, grăbiți unul pe lângă celălalt și niciunul n-a observat. Fibrele hainelor noastre s-au încurcat și s-au descurcat preț de o clipă, apoi ne-am îndepărtat. Nu știu cine ești.”
Oameni anxioși este despre fragilitate, vulnerabile, singurătate și umanitate. Oameni anxioși sunt personajele, dar suntem și noi cititorii, fiecare adult care a fost nevoit vreodată să se poarte responsabil, matur și asumat, să mimeze siguranța de sine și să creeze impresia că știe ce face. Este despre toate acele situații absurde despre care am spus că: ”Nu, mie nu are cum să mi se întâmple niciodată. /Nu eu niciodată nu aș fi… / Ah, pai dacă a făcut așa la ce se aștepta!?/ Vai săracul! Ce bine ca eu nu aș fi zis, făcut așa niciodată”.
Într-o notă amuzantă, ușor tragi-comică, Fredrik Backman pare să vrea să ne demonstreze că cele mai ireale și absurde scenarii sunt posibile chiar și în orășele liniștite din Suedia, unde pare că nimic nu se întâmplă. Autorul ne provoacă să încercăm să vedem dincolo de aparențele faptice și să empatizăm cu protagoniștii.
„Un jaf la o bancă. O luare de ostatici. O împușcătură. O scară de bloc plină de polițiști gata să ia cu asalt un apartament. Fost simplu să se ajungă la asta, mult mai simplu decât s-ar putea crede. N-a fost nevoie decât de o idee foarte, foarte proastă.„
A fi adult este unul dintre cele mai complicate și derutante roluri pe care trebuie să le joace personajele lui Fredrik Backman, mai ales că nu există un manual de instrucțiuni pentru cum trebuie să te porți și ce trebuie să zici când lucrurile nu sunt tocmai cum credeai tu:
„unii dintre noi nu reușesc să controleze niciodată haosul din jur, așa că viața merge înainte fără voia noastră”.
Nu în ultimul rând, aceasta este o carte despre iubire, empatie și umanitate și toate prostiile de care suntem capabili pentru cei pe care îi iubim:
„Aceasta este o poveste despre multe chestii, dar mai ales despre idioți. De aceea trebuie spus de la bun început că e foarte simplu să îi faci pe alții idioți dacă uiți că e stupid de greu să fii om. Mai ales când ai pe cineva de dragul căruia să încerci să fii, pe cât posibil, un om bun.„