Ce ar putea să însemne o “Adresă”?
În perspectiva lui Jung, ceea ce se întâmplă în interiorul casei noastre, este de fapt o oglindire a ceea ce are loc înlăuntrul nostru. Locuința în sine poate spune povestea prezentului nostru, a spațiului pe care-l lăsăm viitorului, precum şi a trecutului de care poate nu vrem să ne desprindem şi-l suprapunem cu prezentul prin păstrarea unor obiecte care nu-și mai găsesc neapărat o utilitate. O locuinţă poate marca prin redecorări etape noi din viață şi poate articula un început sau un final, prin răsunetul gol al camerelor.
Dar dacă toate acestea definesc metaforic conceptul de “casă”, ce ar putea să însemne o „adresă”? O direcție către un simbol al înglobării, o îndreptare către o anumită înțelepciune a individului, care vine la rândul său cu confortul sau disconfortul ei?
Despre cadrul romanului
În istoria reală Dakota este unul dintre primele blocuri rezidențiale de lux din New York. Clădirea construită în stil victorian a rămas faimoasă în cronicile tururilor urbane, ca fiind casa mai multor artiști, actori, muzicieni sau locul tragic unde a fost împușcat John Lennon. În universul ficțional eleganța edificiului a luat naștere prin intermediul romanului Adresa, scris de Fiona Davis.
Despre Fiona Davis știm că este o autoarea de originea canadiană, stabilită la New York. Ea și-a câștigat notorietatea în fața publicului larg prin intermediul a șase volume publicate care surprind episoade din viața unor familii ce locuiesc în clădiri ilustrative ale Manhattanului. Dintre romanele sale, în română au fost traduse la editura Humanitas Fiction Fiction în colecția Denisei Comănescu “Leii de pe Fifth Avenue”, în anul 2022 (vezi recenzia aici) și în anul 2023 volumul discutat.
Cu o scriitură ce am putea spune că este de o măiestrie a la Charlotte Brontë cu inside-uri de secol XXI, autoarea folosește drept cadru această clădire emblematică pentru a dezvălui încă de la primele pagini două destine, împletite pe două fire narative diferite la o distanță de patru generații. O primă poveste pornește de la 1884, fix când clădirea a fost inaugurată, având drept perioadă istorică Epoca de Aur a New Yorkului şi toate deliciile vremii, iar cealaltă de la 1985, din timpul mandatului lui Reagan.
Prin tehnica planurilor paralele şi a contrapunctului, ni se prezintă destinul a două femei (Sara Smythe şi Bailey Camden) aflate la aproape aceeași vârstă în diverse momente esențiale ale vieții lor.
Personajele
Sara Smythe este o tânără englezoaică care traversează pe vapor Atlanticul la invitația arhitectului Theodor Camden. Ei i se oferă funcția de administrator al unei clădiri cu o sută cinci zeci de persoane, un rol rar întâlnit la vremea aceea pentru o femeie. O poziţie atât de solemnă pentru care ceilalți angajați au schimbat formula de adresare din domnișoară în doamnă, fără să aibă legătură cu faptul că era necăsătorită. Unei șefe nu te puteai adresa cu domnișoară, iar acestui apelativ ea trebuia să-i răspundă cu mai multă fermitate şi pricepere. Dakota era un proiect îndrăzneț, care pe de o parte avea să schimbe fața NY şi să așeze numele arhitectului în rândul celor celebri, dar pe de altă parte era un proiect care avea să-l apropie pe Theodor de Sara. Deşi Sara fusese crescută sub mantra mamei:”bărbații înșeală și femile suferă”, între cei doi se naşte o dragoste ilicită care le macină vieţile şi ajunge să reverbereze în timp până în anul 1985.
La aproape o sută de ani distanță de Sara, Bailey Camden este în căutare de oportunități. Ieșită de curând de la un centru de reabilitare pentru femei dependente de alcool şi droguri, fostul designer de interioare este lipsit de orice sursă de venit. Bunicul lui Bailey, este fiul adoptiv al unui faimos arhitect, Theodor Camden, şi cu toate acestea întreaga sa moștenire ajunge la strănepoata biologică a acestuia, la verișoara ei Melinda Camden. Când însă i se oferă ocazia de a renova apartamentul Melindei, întreaga viaţă a lui Bailey se redefineşte. Apartamentul pe care ea îl renovează, este şi locul în care a fost ucis Theodor Camden după ce a fost înjunghiat, de o fostă angajată care a petrecut șapte luni într-un ospiciu de alienați mintal, numită Sara Smythe.
Theodor Camden este un arhitect cu viziune și pricepere, soţul doamnei Camden şi tatăl a trei copii. El o învăluie pe Sara cu inteligența şi farmecul său, făcând-o să creadă că era o parte indispensabilă a vieţii lui. Avea nevoie de ea ca să-i reflecte calitățile pozitive, în timp ce soţia lui i le evidenția pe cele negative: iritabilitatea şi goana după succes. La începutul relaţiei lor, el o copleșise si pe doamna Camden cu aceeași atenție, după care s-a întors împotriva ei când aceasta nu i-a mai satisfăcut pretențiile. Avea însă el să se schimbe alături de Sara? Reușește el să-i fie ofere același suport moral în momentele ei de vulnerabilitate sau riscul de a-i fi afectată integritatea socială cu o amantă îl determină să rămână nepăsător?
Locuință vs descoperirea de sine
La o distanță de un secol, Sara și Bailey sunt două caractere feminine tentate de o lume a opulențelor. Sara este cea care trebuie să se ridice la standardele “autorităților aristocrate” precum cele ale familiei Astors sau Vanderblit, iar Bailey trebuie să știe să păstreze un echilibru între carieră și viața de noapte a cluburilor new-yorkeze. O clădire însă ca Dakota așa cum aminteam la început prin trimiterea la Jung, nu-și va păstra secretele pentru totdeauna și ceea ce Bailey descoperă în timpul renovării despre Thedor Camden și femeia care l-a ucis, îi va schimba viața. Fiecare element la care privește atent, din vechea locuință a lui Theodor, o conduce mai aproape de o descoperire și remodelare a sinelui așa cum nu și-ar fi imaginat-o, dacă n-ar fi trecut prin acest demers.
“Adresa” un roman feminist?
Dacă Simone de Beauvoir, revendică egalitatea între sexe și pornește în demersul filosofic din volumul Al doilea sex cu dorința de a înțelege și a explica statutul femeii, Fiona Davis prin personajul de secol XIX, Sara, îl exemplifică:
-Dar dumneavoastră nu credeți că vă puteți ridica în societate?
Era uimită de cât de rupt de realitate era. Sigur că o femeie nu se putea ridica în societate. Nu așa cum o făcuse el.
-Dumneavoastră vă este ușor să gândiți așa, dar există delimitări foarte clare. Aici, la fel ca și în Anglia.
O femeie nu s-ar fi putut ridica în societate cu același avânt ca un bărbat. Sara este cea care lucrează pentru Theodor, care-l sprijină atât în carieră, cât și în viața personală, dar și cea care rămâne mereu în umbra și la nevoia acestuia. Fie că era vorba de Anglia, descrisă ca o țară ceva mai conservatoare, fie că era vorba de America unde elanul ideologic luase amploare și apar primele trenuri suspendate, primele lifturi hidraulice, iar “toți păreau că știu unde merg” între cele două țări nu par să existe diferențe la acest capitol al egalității între sexe.
„Adresa” este un roman complet
cu un cuprins ce conține povești de dragoste pline de suspans, minciuni, nebunie, întorsături de situații captivante, subtilități filosofice și feministe, documentări istorice și descrieri arhitecturale ale unui mare oraș. Este drama unei familii, ce are ca fundal un reper maiestuos al orașului New York, la care se adaugă misterul rezolvării unei crime vechi de o sută de ani. Este un volum pentru care Fiona Davis cu siguranță și-a făcut toate temele legate de istoria locului și de care cu siguranță fiecare cititor se va îndrăgosti de la primele pagini.
Citate
- Bailey s-a pomenit afară, pe trotoarul încins, încercând să nu se gândească cât de bine i-ar fi prins un chardonnay în clipa aceea. Atingerea paharului de buze, aciditatea intensă, urmată de senzaţia catifelată că totul merge bine pe lume. Pe vremea când bea, putea să trăiască în prezent. Ameţită de marijuana şi de cocaină cum era, trecutul şi viitorul înceta să mai existe. Dar cât a stat în grădinile luxuriante şi frumos aranjate de la Silver Hill, a înţeles că modul acela de a gândi nu o ajuta cu nimic.
- Știm bine amândoi că peste o săptămână prietenia noastră va fi înăbușită de rigori sociale. De ce să nu ne bucurăm de ea acum, cât mai putem?
- Insistența cu care o privea o speria de-a binelea. Se simțea dezgolită, așa cum făcea și ea cu apartamentul Melindei, despuiată de toate punctele de sprijin. Simțea că o înghite solul umed, înfiorată de curentul rece de aer.