10 minute şi 38 de secunde în lumea asta stranie, scrisă de Elif Shafak, m-a făcut să revizitez Istanbulul cu alți ochi. M-a apropiat mai mult de ideea de poligamie, a femeilor abuzate, a destinelor distruse țesând o poveste dureroasă pe care poate aș fi ocolit să o ascult în cotidian.
Povestea Leilei Tequila, protagonista noastră, și a celor cinci prieteni ai săi începe într-un mod inedit. Încă de la prima pagină aflăm cum Leila, după cum frumos spunea Irvin Yalom trebuie să privească soarele în faţă, căci trupul său este găsit într-o pubelă de pe o străduţă periferică a oraşului. Această privire tulburătoare spre tărâmul straniu ce se întinde între viață și moarte, descoperim că se întâmplă în mintea ei care se încăpățânează să mai reziste 10 minute și 38 de secunde după ce inima încetează să-i mai bată și moartea duce sârguincioasă la capăt sfârșitul fiecărei celule.
Ce se întâmplă după ce mori? este o întrebare pe care cu toții ne-o punem și la care Elif Shafak răspunde cu acest roman a cărui introducere începe ex abrupto. Fiecare minut, având spațialitatea unui capitol, devine o poartă deschisă spre trecut ce permite rememorarea episoadelor importante din viața Leilei și îi întregesc portretul. Născută într-o familie cu două soții, încă de la naștere fetița este smulsă din brațele mamei sale și dăruită întâii soții, cu care tatăl său nu reușea să aibă copii. Privindu-și fratele cu sindrom Down, veșnic ascuns de lume, căci după legile islamice „rufele murdare se spală în familie”, necunoscându-și adevărata mama decât ca pe o mătușă, Leila își privea adesea în timpul copilăriei familia cu o oarecare distanță mentală, întrebându-se dacă nu cumva este ceva esențial greșit la ea.
Doar pentru că te simți în siguranță aici nu înseamnă că este și locul potrivit pentru tine, riposta inima. Uneori locul în care te simți cel mai în siguranță e cel căruia aparții cel mai puțin.
Abuzată și agresată fizic, Leila nu vrea să mai aibă de-a face cu niciun Dumnezeu care pare că născocește o grămadă de moduri (pe care tatăl ajunge să le aplice habotnic în căminul său) de a pedepsi oameni și se hotărăște plină de curaj să plece din satul său natal, din Van, către Istanbul. Destinul Leilei, continuă și în această mare metropolă să fie supus unor nedreptăți fără sunet, căci toate par atât de firești. La 17 ani este vândută unui bordel, pericol evident al naivilor și al femeilor singure.
Durerea e o rândunică. Într-o zi te trezești și crezi că a dispărut, însă doar a migrat în altă parte ca să-și încălzească penele. Mai devreme sau mai târziu se întoarce și ți se cuibărește iarăși în suflet.
Condiția femeii (fără a fi un roman feminist) și a migranților sunt urmărite pe întreg parcursul romanului și puse sub lupa culturii orientale. Nu doar povestea protagonistei ci și a celor cinci prieteni: Nalan, Sinan, Jameelah, Zaynab, Humeyra pictează atmosfera bătrânului oraș între ani 1950-1990.
Romanul poate fi văzut și ca un protest literar. Se fac trimiteri directe la Art. 438 din codul Penal al Turciei, care asigura până în anul 1990 baza legală pentru reducerea cu o treime a pedepsei violatorilor dacă aceștia reușeau să probeze că victima era prostituată. O altă trimitere sfâșietoare este și asupra birocrației incorecte pe care muncitorii de la morgă trebuie să o respecte și Cimitirul celor Singuri.
Cimitirul celor Singuri este un cadru uluitor și poate unic în literatură prin compasiunea cu care este scris, pentru toți cei care ajung să fie îngropați acolo:
În numai câteva luni fără vreo placă comemorativă sau vreo piatră funerară, mormântul femeii o să se piardă de tot în peisaj. În mai puțin de zece ani, nimeni nu o să mai găsească locul în care se odihnește, o să devină un număr din Cimitirul celor Singuri.
Aproape oricine dintre cei îngropați în Cimitirul celor Singuri era, într-un fel sau altul, un paria. Mulți fuseseră ocoliți de familie sau de oamenii din sat sau de societate în general. Cocainomani, alcoolici, cartofori, infractori mărunți, vagabonzi, fugari, scursuri, cetățeni dispăruți, bolnavi mintal, epave, mame necăsătorite, prostituate, pești, travestiți, bolnavi de SIDA…Nedoriții. Toți ce considerați de societate niște paria. Lepre culturale.
Elif Shafak dezbracă de toate vălurile dantelate Istanbulul și îl prezintă fără umbre Occidentului, cu toate perspectivele lui. Orașul este descris de către personajele autoarei ca un loc în care dreptatea se face adesea mult prea târziu sau niciodată, iar mulți cetățeni încearcă să se răzbune singuri, plătind durerea cu o durerea mai mare. Istanbulul este văzut ca orașul oamenilor morți, prin care se plimbă temporar cei vii, căci spre deosebire de Europa aici cimitirele nu-s la marginea orașului ci peste tot se găsesc pietre funerare. Un oraș în care se strâng rapid mulțimi spre a privi la nefericirea unui om ca la un spectacol improvizat.
Istanbulul era o iluzie. O scamatorie care o luase razna. Istanbulul era un vis ce stăruia în mințile hașișomanilor. Orașul acesta nu exista de-adevăratelea. Erau o mulțime de Istanbuluri- care se luptau, se întreceau, se ciocneau, fiecare dându-și seama că până la urmă, numai unul putea supraviețui.
Obiceiurile și tradițiile islamice construiesc o peisagistică culturală extraordinară. Aflăm de aici că cei decedați sunt înmormântați fără sicriu, acoperiți doar un giulgiu sau că moașa cel mai adesea este responsabilă să arunce cordonul ombilical acolo unde părinții își doresc ca al lor copil să primească o meserie. Pestrițe prin opoziție sunt și zilele de epilat ale femeilor versus zilele în care se strâng pentru a asculta rugăciunile imamului.
Dragostea se dovedește și în acest roman salvatoare, măcar pentru câteva clipe efemere. Leila îl întâlnește pe D/Ali un tânăr nonconformist cu idei politice solide, gata să o accepte cu tot trecutul ei, însă și pe acest fir narativ lucrurile iau o întorsătură demnă de roman capodoperă, pe care vă las să le descoperiți singuri.
Recomand 10 minute și 38 de secunde în lumea asta stranie, tuturor celor care caută o poveste bine scrisă despre orient, nedreptate, iubire, prietenii, familii dezbinate, celor care se simt uitați sau caută să înțeleagă responsabilitatea lumească.
(Sursă: https://turkishliteratureblog.wordpress.com/2020/02/16/the-cemetery-of-the-companionless-elif-shafaks-novel-10-minutes-38-seconds-in-this-strange-world/)
Thx to my Secret Santa (oricine ai fi) mi-ai dăruit un mare cadou.