Cartea despre femei a lui Savatie Baștovoi am primit-o cadou, iar bucuria de a o citi a fost dublă și pentru că n-aș fi îndrăznit să ridic un astfel de volum de pe raft. Mulțumirea a venit când am constatat că mă aflu în afara sferei de confort a autorilor consacrați sau bine marketizați de către edituri de renume și cu toate astea am în față un text bine scris. Murmurul livresc al acestor pagini m-a ajutat să realizez că uneori cele mai frumoase daruri pe care le poți primi sunt cuvintele bine strunite, iar eu fusesem suficient de norocoasă încât să primesc un laborator de idei, imagini și un elogiu adus femeii.
Despre Savatie Baștovoi, aflăm de pe coperta IV că este un autor care excelează în toate genurile literare: poezie, proză și eseu. Le Figaro îl prezintă ca pe “ un geniu polivalent care scrie o operă deopotrivă poetică, românească și dramatică “, iar Le Monde îl apreciază pentru “ o scriitură luminoasă și impecabil construită “. A dus în lumina tiparului peste 20 de cărți , vândute în peste 200000 de volume și a fost inclus în 2007 la Festivalul de poezie de la Berlin, alături de Shakespeare, Esenin și Omar Kayyam în antologia mondială a poeziei de dragoste.
Prin denumirea celor trei părți ale volumului său: De ce femeile frumoase se mărită cu bărbați urâți, Viața e ceva mai mult, Zece sfaturi despre cum să rămâi femeie între bărbați, Baștovoi schițează încă din cuprins traiectoria pe care cuvintele sale vor să fie urmărite de către gândurile cititorului. Sub perspectiva unui copil și scriitura unui adult, se prezintă imaginea femeii rând pe rând, în ipostaza de: mamă, prietenă, actriță, iubită, a fotomodelului care zâmbește intrigant din calendarul lipit în baie, de ființă fragedă, protectoare, iubită sau părăsită.
În micile capitole, ce se întind pe două maxim trei pagini, se inventariază curiozitatea copilărească prin întrebări ca: De ce plâng femeile? , Cum ajung pistruii de pe ouăle de vrabie pe nasul fetelor? , Unde au dispărut femeile din cărți? , iar răspunsurile strigă parcă de asemenea la joacă copilul cititor. E o carte în a cărui lume pășești cu un avatar ludic, iar logica universul poate fi explicată prin răspunsuri diferite; femeile plâng pentru a fi îmbrățișate, pistruii apar atunci când un băiat este rău, iar sirenele nu pot avea copii pentru că a fost cândva o prințesă frumoasă care nu a vrut să devină mamă și s-a transformat.
Uneori am impresia că nimic important nu se întâmplă în lume. În sensul că nimic din ceea ce se declară a fi important nu mă atinge. Oamenii își comunică de regulă lucruri neimportante și care îi caracterizează prea puțin sau deloc. Oamenii își comunică știri pentru că știrile sunt considerate importante. Pentru ca ceva să fie important este nevoie ca cineva să considere important acel lucru. Cum arată un lucru important? Nicicum. Pentru cineva e important că plouă, pentru altcineva- că nu plouă. Pentru cineva e important că se căsătorșete, pentru altcineva – că se desparte. Dar ce este cu adevărat important și ce face ca ceva să fie important? Cred că ceea ce face ca ceva să fie important este bucuria. Dacă ceva îți aduce bucurie- este important.
Volumul este ceea ce eu aș denumi un reminder pe care cu toții ar trebui sa-l primim. O aducere aminte a tuturor lucrurilor pe care le observam sau ne promiteam că le vom face când vom fi adulți și pe care timpul le-a estompat. Cartea despre femei este ca o menghina optimistă de elasticizare a privirii mature, între timpul prezent și cel al primilor ani când încă pășeam inocent prin lume și credeam că totul este posibil.
Oamenii ne intră în viață diferit. Unii ca o pasăre, ații ca o frunză. Unii ca un animal bătut care se ascunde, ații ca o piatră care te lovește în față. De aceea viața e ca un zbor, alteori plutire, uneori suspin, alteori durere. Viața noastră este greu de numit! Uneori s-ar părea că suntem purtați prin lume de toți cei care ne-au iubit . Unii ne poartă ca pe o haină, alții ca pe o coroană. Unii sângerează, alții cântă . Pentru unii suntem ca o bucată de pâine dezgolită pe o masă sau poate ca o cană de vin. Nu descoperi fața ta pentru că va veni cineva să-ți pună o coroană. O pasăre se va așeza pe ea, apoi va cădea o frunză. Apoi vântul le va lua pe toate și le va duce departe, acolo unde tu nu vei putea ajunge niciodată.