Cărțile lui Elif Shafak sunt ca atunci când auzi pentru prima oară chemarea la rugăciune într-un stat islamic. Sunt frumoase, pătrunzătoare, misterioase, dar totodată au și ceva straniu, aproape înfricoșător, ca dragostea. Volumul de față, “Cele patruzeci de legi ale iubirii”, asemeni romanului “10 minute și 38 de secunde în lumea asta stranie” vine cu aceeași privire sensibilă asupra celor care se simt incompleți sau se află în nevoie explicită de companie și ajutor: drogați, alcoolici, leproși, prostituate și pledează pentru acceptarea iubirii cu toate fațetele ei diforme. Poate că așa cum spunea și I.Berlin în volumul său “Lemnul strâmb al omenirii”, dacă omul în sine este imperfect, cum am putea aștepta de la acesta un atașament sufletesc demn de perfecțiune?
Rând pe rând fiecare personaj, fie el şi secundar, devine narator intradiegetic și construiește fluxul poveștii. Cele cinci părți ale romanului corespund celor cinci elemente vitale în concepția sufită:
- Pământ, lucrurile care sunt solide, adânci şi neclintite
- Apă, lucrurile care sunt fluide, schimbătoare şi imprevizibile
- Vânt, lucrurile care se mişcă evoluează şi provoacă
- Foc, lucrurile care vatămă, pustiesc şi nimicesc
- Golul, lucrurile care sunt prezente prin absenţă
Romanul “Cele patruzeci de legi ale iubirii” se desfăşoară pe două planuri.
Primul plan, prezintă suburbiile Bostonului, în anul 2008. Încă de la primele pagini facem cunoștință cu Ella, o mamă casnică, o soție angajată într-o căsnicie nefericită de douăzeci de ani, care consideră că există lucruri mai importante decât pasiunea și iubirea într-un mariaj. Pentru Ella înțelegerea, compasiunea, afecțiunea și iertarea vin înaintea iubirii pasionale, aceasta din urmă fiind găsită, în concepția ei, doar în romanele de dragoste. La aproape patruzeci de ani, ea se angajează la o agenție literară unde i se cere să scrie o recenzie despre romanul lui Aziz Zahara, un autor necunoscut cu care pe măsură ce avansează în lectura cărții, leagă o corespondență epistolară, ce poate fi comparată cu romanul “Gut gegen Nordwind” al lui Daniel Glattauer. Legile lui Shams ( personajul din volumul lui Aziz Zahara), precum și călătoriile aventuroase pe care corespondentul său le face, bucurându-se doar de prezent, o fac pe Ella să descopere că viața pe care o are nu este a sa, ci este viața unei femei care nu a crezut într-o voce a iubirii și s-a complăcut în siguranța unui mariaj amorțit.
Iubirea a cuprins-o pe Ella la fel de brusc și de neașteptat ca și când o piatră ar fi fost aruncată din senin în iazul liniștit al vieții ei.
Căutarea Iubirii te schimbă. Nu e niciun căutător printre cei care pornesc în căutarea Iubirii care să nu se coacă la minte pe drum. În clipa în care pornești în căutarea Iubirii, începi să te schimbi pe dinăuntru și pe dinafară.
Mai întâi cunoști pe cineva- cineva care e cu totul diferit de cei din jurul tău. Cineva care vede totul într-o altă lumină și te silește să te schimbi, să-ți modifici unghiul de vedere, să observi din nou totul, dinăuntru și din afară. Crezi că poți păstra o distanță sigură față de el. Crezi că poți să-ți croiești drum prin această furtună minunată până când îți dai seama, mult prea brusc, că ești împins sub cerul liber și că de fapt nu poți controla nimic.
Cel de-al doilea plan al romanului se desfășoară în 1242, în Bagdad și Konya, într-o lume zdruncinată de conflicte religioase, dar efervescentă în misticism și simboluri. Acest al doilea plan vine cu o iubire prietenească între marele poet persan sufit Rumi și dervișul Shamz din Tabriz. Romanul respecta micile traiectorii trasate de istoria literaturii conform căreia cei doi au legat rapid o legătură de discipol-maestru și însuflețește personajele prin dialog și detalii ficționale. Shamz spunea adesea că în sfârșit a găsit omul căruia să-i spună toate secretele mistice pe care le știe, iar Rumi era fascinat și petrecea ore întregi alături de el, fiind atras de schimbul de idei cu acesta, chiar și în detrimentul propriei familii. Și în acest caz iubirea pare să aibă puterea de transformare, Rumi renunțând la a mai fi un mare predicator și devine poet, iar Shamz renunță la stilul său nomad pentru a fi alături de prietenul său în ciuda multiplelor obstacole întâlnite.
Fiecare iubire și prietenie adevărată e povestea unei prefaceri neașteptate. Dacă suntem aceiași oameni înainte și după ce am iubit înseamnă că n-am iubit destul.
Prin tovărășia noastră, Rumi și cu mine am cunoscut o frumusețe neobișnuită și am aflat nemărginirea în două oglinzi ce se răsfrâng una pe cealaltă la nesfârșit. Dar vechea zicală stă încă în picioare: acolo unde-i iubire, trebuie să fie și durere.
Daca reușesc cele patru personaje să-și găsească eliberarea din existența anesteziată prin aruncarea în necunoscut, prin schimbări radicale sau prin lupta cu dezaprobările familiei, vă rămâne să descoperiți singuri. Cât despre cele două planuri deși aflate la o distanță mare de timp, vă pot spune că sunt legate cu măiestrie de către Elif Shafak și își vor găsi și ele înțelesul la finalul volumului.
Titlul romanului vine de la culegerea nescrisă pe care Shamz a sădit-o în sufletul său. Culegerea aceasta el o numește “Învățăturile de Temelie ale Misticilor Rătăcitori ai Islamului” și conține patruzeci de legi ale firii, care pot fi atinse doar prin iubire. De-a lungul romanului rând pe rând ele sunt prezentate, într-un context transparent cititorului prin mici pilde sau legate moralist de povestea personajelor.
Așa cum autoarea ne-a obișnuit și în alte romane, nu lipsesc de aici nici descrierile fascinante ale orașelor, care ajung să oglindească starea de spirit a protagoniștilor. Măiestria autoarei se observă și din modul în care sunt tratate convingerile religioase ale personajelor, lăsând spațiu oricărui cititor (și el prezent cu un bagaj de credințe proprii și poate total diferite ) să poată empatiza cu contextul prezentat și să se atașeze de personaje.
Romanul lui Elif Shafak cred că este unul dintre cele mai vândute volume la nivel internațional pentru că reamintește oamenilor de ce au ei în comun, de sentimentul de fi incompleți oriunde s-ar afla și de căutarea permanentă pe care cu toții o facem pentru a ne găsi iubirea și veșnicia.
Veșnicia nu este un timp nemărginit, ci doar lipsa oricărui timp. Dacă vrei să cunoști lumina veșnică, scoateți din minte trecutul și viitorul și rămâi în clipa de acum. Vezi tu, clipa de-acum este tot ce este și tot ce va fi vreodată.
