La vremea în care trebuia să citesc Coliba unchiului Tom mă chinuiam să înțeleg ce vrea să zică Minulescu în poeziile lui. Știam de existența acestui roman, dar nu m-a atras în mod deosebit până anul acesta. Am reușit să citesc toate cărțile de ficțiune pe care le aveam în casă și am zis că este momentul să refac stocul. Am stat și m-am gândit ce aș vrea să citesc, cu ce să îmi îmbogățesc mintea și așa am ajuns la „Coliba unchiului Tom”. Reacțiile oamenilor din jurul meu au fost împărțite, multe conturându-se în jurul întrebării Ești clasa a patra de vrei să citești cartea asta? Aparent, Coliba este lectură școlară în gimnaziu. Nu știu cine face programa, dar romanul în cauză nu are ce căuta acolo. Dacă unele romane sunt considerate cât se poate de nepotrivite pentru elevii de gimnaziu, aparent Coliba care este o narațiune plină de acte de cruzime, teorie politică și filosofie creștină, este alegerea ideală.
Sclavie
Este mai mult decât evident că tema centrală a Colibei unchiului Tom este sclavia. Autoarea, căci da, romanul de față este scris de o femeie în secolul XIX, adună date antropologice prin metoda observației și scrie o narațiune manifest. La finalul cărții, Harriet Beecher-Stowe oferă informații despre cum și de ce a scris acest roman. Care au fost motoarele narațiunii, cine sunt oamenii din spatele personajelor, cum poate ajuta biserica la abolirea sclaviei, sunt întrebări la care răspunde ultimul capitol.
Am fi tentați să credem că personajul principal este Tom. Nu, personajul principal de data asta este colectiv, este un grup de oameni asupriți care fac față durerii și umilinței în moduri diferite. Beecher-Stowe nu vorbește doar despre credința pură a lui Tom, ea vorbește despre niște tipologii umane existente și în zilele noastre. Vedem femei despărțite brutal de copiii lor, bărbați smulși din familiile lor și forțați să se recăsătoarească cu alte femei, femei mulatre vândute în bordeluri sau cumpărate pentru a fi metresele proprietarilor de plantații. Pe cealaltă parte, unii dintre proprietarii de sclavi dau dovadă de umanitate, lucru care face scriitura să fie citită în cheie duală.
Creștinism și filosofie
Unul dintre substraturile Colibei este filosofia creștină. Nu mă refer la religia creștină, chiar dacă majoritatea personajelor îmbrățișează acest cult religios. Beecher-Stowe se folosește de filosofia din spatele acestei religii pentru a da o palmă credincioasei națiuni americane:
Bărbați creștini și femei creștine din Nord! Mai mult încă: mai aveți o putere – puteți să vă rugați! Credeți în rugăciune? Sau a devenit aceasta o tradiție apostolică nelămurită? Voi vă rugați pentru păgânii din afară; rugați-vă pentru păgânii din patrie.
Unul dintre personajele exemplu este micuța Evangheline, unica fiică a bogatului Augustin Saint Clare. Acest copil pur prin cel mai profund înțeles al cuvântului, privește sclavii familiei ei drept oameni, spre deosebire de mama și mătușa ei. Micuța Eva moare pe parcursul romanului, iar moartea ei este una cathartică. Creștină până în măduva oscioarelor, copila își cheamă în odaie prietenii de culoare înainte de a muri, le predică și le oferă câte o buclă din frumosul ei păr blond. Sensibilă la suferința bietei Pure, părintele își îndeamnă să își vadă sclavii printr-o lentilă umană. Spiritul ei de o bunătate ieșită din comun este evidențiat în scena de dinaintea morții, când Eva îi vorbește tatălui său despre călătoria ei în lumea cerească:
Tăticule – zise copila pe neașteptate, cu o voce fermă – voiam de mult să-ți spun unele lucruri. Aș prefera să ți le spun acum cât mai am putere. E în zadar tăticule să-ți mai ascund adevărul; în curând o să vă părăsesc. Plec și n-am să mă mai întorc niciodată.
După moartea fetei, Saint Clare are un moment de întâlnire cu Dumnezeu. Prin Dumnezeu, autoarea se referă de fapt la umanitatea din noi.
Nu știu nimic, nimic. Toată această admirabilă putere de credință și iubire să fie oare doar unul din multiplele și schimbătoarele aspecte ale sensibilității omenești, un lucru efemer, sortit pierii o dată cu ultimul nostru suspin? Dar atunci, nu mai există oare nici Eva…nici cerul…nici Hristos – nimic?…
Dacă Evangheline Saint Clare a mântuit rasa albă prin moartea ei, atunci unchiul Tom a mântuit celelalte neamuri.
Sexo-marxiștii secolului XIX
Beecher-Stowe are o abordare cât se poate de stângistă în cartea ei. De fapt, tot romanul este construit într-o manieră activistă, în stilul Majei Lunde. Latura futuristă este reprezentată de discuția dintre frații Saint Clare, discuție în care sclavia este comparată de către Augustin cu sistemul capitalist al britanicilor:
plantatorul american procedează cu negrul la fel ca aristocratul și capitalistul englez cu clasele de jos, pe care le exploatează după bunul plac, subjugându-l trup și suflet.
Patronul dispune de el ca și cum i-ar fi fost vândul. Proprietarul de sclavi poate să-și omoare în bătaie sclavul îndărătnic; capitalistul îl poate face pe lucrător să moară de foame.
Astfel, plantatorii și proprietarii care apar în acest roman sunt la poluri opuse. Fie sunt de o cruzime ireală și își omoară sclavii cum e cazul lui Legree, fie sunt blânzi și se comportă uman cu slujitorii lor, cum e cazul familiei Shelby. Pentru brute, sau „traficanții de trupuri și suflete” cum îi numește autoarea, sclavul era doar o bucată de carne, sau „două brațe de lucru” (G. Călinescu), aidoma femeii din mediul rural românesc al secolului XX. În cazul lui Legree, speranța de viață a unui lucrător pe plantație este apreciată astfel:
Indivizii mai voinici; șase șapte ani. Ăia mai sfrijiți ies din circulație după doi-trei ani.
Concluziile le trage fiecare. Degeaba aș spune eu că romanul Harrietei Beecher-Stowe vorbește despre un adevăr contemporan. Până la urmă, elevii de gimnaziu trebuie să tragă o concluzie, nu părinții lor.