Cum să nu mori singur. Surprinzătoarea cale de a găsi iubirea apare în anul 2021 la Editura Niculescu și cere a fi ridicată de pe rafturile librăriilor prin recomandările unor autori de renume, care își împărtășesc gândurile despre ea pe coperta IV.
Esther Perel privește volumul ca fiind adevărul pe care un prieten nu are curajul să-l spună, iar Alain de Botton, descrie cartea ca pe un mod inteligent de a găsi un partener.
A consolida o relație romantică, nu necesită talente misterioase ci niște abilități care pot fi dobândite și învățate de fiecare dintre noi.
Cum sa nu mori singur este desigur un titlu sonor, cu impact, care știe să-și atragă cititorii fâcând referire la una dintre cele mai uzuale sintagme folosite de cei care nu și-au găsit încă un partener. De câte ori nu am auzit cu toții pe cineva care să-și exprime îngrijorarea: „O să mor singur?” Volumul însă nu se adresează doar personelor care sunt singure, asta însemnând celor care nu au găsit un companion, ci și celor care sunt captivi în relații disfuncționale. Matt Haig în Cartea Alinării spunea că:
Niciodată nu te simți mai singur decât atunci când te afli în mijlocul unor oameni cu care nu ești pe aceeași lungime de undă,
definind singurătatea nu ca pe o consecință în lipsa unei perechi, ci mai mult ca pe o incapacitate de fi înțeles .
Despre Logan Ury aflăm din introducere că este coach de întâlniri și absolventă a faculății de psihologie la Harvard. În prezent se ocupă de aplicația de date numită Hinge unde (alături de echipă sa) folosește știința comportamentală pentru a îi ajuta pe oameni sa-și găsească dragostea. Această experință a autoarei este probabil și motivul pentru care încă din primele pagini, cititorii sunt întâmpinați cu un test de personalitate. Pe baza acestui test se stabilesc anumite tipologii: Romantizatorul (cel care are așteptări nerealiste de la relații), Maximizatorul ( cel care are așteptări nerealiste de la partenerul său) și Ezitantul (cel care are așteptări nerealiste de la el însuși), pe care mai departe le urmărește exemplificator în poveștile atent redate ale unor pacienți.
Dacă A.Botton explica cum strămoșii noștri obișnuiau să privească în trecut iubirea:
Era văzut ca un moment foarte emoționant, asemănător cu un fel de boală, un fel de moment extatic. Iubirea era ceva dincolo de viața obișnuită…aproape ca o viziune religioasă. Și i s-ar fi putut întâmpla cuiva numai o dată în viață.
Astăzi Logan Ury edifică iubirea fără de „chimie”, fără de atracție imediată, în care sufletul pereche nu ne înțelege în permaneță gândurile și în care sexul nu este un indicator al sănătății cuplului. O relație sănătoasă este mai degrabă închegată cu un sentiment de respect susținut de-a lungul timpului și nu cu ceea ce scriitoarea numește „scânteie”:
A găsi pe cineva poate fi greu însă adevărata dificultate apare mai târziu. Partea grea este efortul zilnic pe care îl depui pentru a crește și susține o relație minunată. Partea grea este să te simți entuziasmat că îți vezi soția la sfârșitul zilei, după 30 de ani și doi copii, mult timp după ce luna de miere s-a terminat. Partea grea este să-ți amintești de ce iubești pe cineva de-a lungul tuturor problemelor logistice, financiare, emoționale și spirituale pe care viața ți le scoate în cale.
Definirea iubirii și a unei relații nu este redată prin filtrul unui idilic răsărit în doi, ci mai degrabă ca pe un rezultat al înrădăcinării în mici detalii cotidiene. (Detalii pe care le-am putea considera derizorii, cum ar fi schimbatul scutecelor.) Putem face aici o distincție între a fi îndragostit și a te îndrăgosti, căci a fi îndrăgostit e ceva ce ți se întâmplă, a te îndrăgosti e o alegere care necesită efort, construcție și doar tranzitând acestă alegere se poate ajunge la iubire.
Interesantă este și partea a III-a a cărții, unde sunt aduși în discuție doi termeni cu greutate psihologică: a decide și a glisa. Decizia prespune o alegere deliberată în privința maturizării relației. Spre exemplu o discuție deschisa a doi parteneri pentru a se muta împreuna sau nu. A glisa presupune alunecarea la următorul stadiu fără prea multă gândire. Statistic s-a dovedit că că acele cupluri care fac o alegere conștientă au avut o calitate a parteneriatului mult mai bună, decât cele care au glisat la stadiul urmator. Tendința de a pasa incertitudinea prezentului către viitor, atunci când comunicarea devine deficitara se dovedește în cele din urmă a fi falimentară. Glisarea implică ascunderea unor impedimente decizionale, care în cele din urmă dacă nu sunt demistificate în discuții oneste, ajung să eviscereze viitorul de orice împlinire.
Contrastele devin impresionante și între așa numiții Parteneri de bal vs. Parteneri de viață. Partenerii de bal sunt cei care părăsesc relațiile prea repede considerând că pot găsi ceva mai bun. Ei sunt adesea din tipologia Maximizatorilor. Își șlefuiesc abilitatea de a cuceri sau de a avea o prima fază a relației cu pasiuni incitante, sentimente palpitante sau palme transpirate și se învârt în acest ciclu, ratând însă în mod constant să aibă experința unei relatii de lunga durată. Maximizatorii sunt cei care nu ajung să vadă chipul persoanei iubite umbrit de lumanari aniversare sau brazdat de lacrimi din cauza unei boli. J. Gottman în volumul Iubirea în opt capitole, se aliniează de asemenea acestei idei: „A alege să fii devotat înseamnă să-ți accepți partenerul așa cum este” intuind parcă punitiv pe Maximizatorii ce au așteptări nerealiste de partenerii lor și indicând o soluționare prin calibrare a propriilor nevoi.
Ultimul capitol și poate cel mai drag mie (datorită lejerității cu care este abordat un subiect atât de complex), aduce în prim plan tematica despărțirii. Aici nu sunt menționați cei patru călăreți ai apocalipsei relaționale (critica, disprețul, defensivitatea și împietrirea) cum poate ne-au obișnuit alți psihologi în cărțile lor. Logan ghidează prin întrebari deschise o palpare mai concretă a relațiilor disfuncționale. Ele pot fi identificate prin abundența ciclică a unuia dintre cele trei tipologii și necesită întrerupte fără “cramponări”, căci “atunci când îți concentrezi energia, să-l schimbi pe celalalt, să-i dai sfaturi îți este greu să asumi propria schimbare” (D. Petrovai)
A iubi este cu siguranță este un termen greu de definit și tot mai confuz într-o epoca în care aproape totul este la un click distanță. Desigur, nu exista un rețetar despre ce partener ni se potriveste sau cum „să nu murim singuri”. Loghan Uri reușește însă prin cartea sa, asemeni unui film pe care l-am văzut recent Four to dinner (regizat de Alessio Maria Federici) să lanseaze o idee care rămâne deschisă pentru noi toți: Cât de importantă este compatibilitatea și istoria personală într-o relație, în comparație cu efortul susținut pentru a o păstra ?
