Exerciții de meditație pentru depășirea depresiei sau Eliberarea de nefericire cronică este una dintre cărțile care ne vorbește despre mindfulness în anxietate și depresie și este recomandată celor care nu reușesc să iasă din vârtejul nefericirii, zile consecutive. Cei patru autori Mark Williams, John Teasdale, Zindel Segal și John Kabat – Zinn despre care putem spune că sunt profesori de psihologie, psihoterapie la Universitățile din Oxford sau Toronto, cercetători la Cambridge sau fondatori ai unui centru de meditație de sănătate din cadrul Universității de Medicină din Massachusetts ne pun la dispoziție instrumentele și cunoștințele necesare pentru a preveni depresia, dar și pentru a găsi un echilibru emoțional optim al unei vieți mentale sănătoase.
Adesea încercând să remediem ceea ce noi credem că este greșit în viața noastră, gândindu-ne exagerat de mult la problemă, printr-o plasare a noastră în trecut sau în viitor ne cufundăm în tristețe fără să ne dăm seama și doar ne adâncim suferința. Începem o autocritică în care căutăm soluții disperate, pierzând nopți întregi, analizând problema din diferite unghiuri și rămânem în capcana nefericirii ratând prezentul, care trece de cele mai multe ori neobservat.
La începutul stării depresive, reacționăm prin reprimarea sentimentelor, fie nu discutăm despre ele, fie căutăm refugii sau facem eforturi să nu ne mai gândim la acel aspect care ne deranjează. Mintea în decursul acestor procese neobosită, va scoate din traista cu amintiri regrete sau îngrijorări cu privire la viitor. Căutând și forțând găsirea unei soluții ne simțim măi rău, nu găsim ceva care să ne aline suferința, ajungem să ne mutăm în lumea gândurilor noastre și pierdem contactul cu realitatea. De câte ori nu ni s-a întâmplat să ajungem mecanic în anumite locuri, să mâncăm, să ne îmbrăcăm sau să facem alte lucruri din rutina noastră zilnică, fără ca măcar să realizăm că le-am făcut.
Volumul despre care discutăm vine cu exemple clare sau povești ale unor pacienți care au ajuns la depresie sau distimie (o formă mai ușoară de depresie). Urmărind reacțiile acestor pacienți s-a putut observa că cel mai adesea depresia vine în urma unei pierderi, umilințe sau înfrângeri, care ne fac să ne simțim prinși în circumstanțe exterioare, în contexte în care nu ține de noi personal să schimbăm ceva ci doar trebuie să conștientizăm că toți acești factori fac parte din condiția umană și să acceptăm sentimentele așa cum vin fără să le reprimăm .
Un procent de până la 20% din populație suferă de depresie, iar mulți dintre oameni nici măcar nu știu acest lucru. Depresia este adesea însoțită de anxietate, frică, furie, irascibilitate, nefericire și disperare. Irascibilitatea este cel mai des întâlnit simptom, când moralul este la pământ, când manifestăm lipsă nerăbdare, accese de furie sau nervozitate față de cei apropiați. La tineri s-a observat mai prezent acest simptom al irascibilității decât cel de tristețe. Depresia poate avea și efecte somatice, creierul neștiind să facă diferența dintre amenințările reale, exterioare (ex. tigrul care ne aleargă ) și cele pe care ni le inducem singuri cum ar fi grijile pentru viitor sau amintirile.
Reacțiile noastre la nefericire, aflam într-un subcapitol al acestei cărți, pot transforma o tristețe trecătoare într-una de lungă durată. Nimeni nu este suficient de rapid încât să scape de ceea ce este în sufletul lui și nici nu poate anihila ceea ce este negativ, apăsător. Contextul este cel care activează memoria într-o proporție mult mai mare. Persoanele își amintesc mult mai clar locurile si discuțiile avute, dacă le plasăm în același spațiu, de aceea mulți sunt îngroziți să retrăiască o experiență emoțională dură și își argumentează temerile, retrăind scene din trecut. Lucrul acesta ne sporește nefericirea, starea depresivă și ne aduce aminte de o serie de priorități asupra cărora trebuie să luăm acțiune, ne reamintește defectele și nevoia iminentă de a remedia . Aceste priorități ajungând să acapareze într-o proporție destul de mare focusul gândirii noastre nemaiputând să ne îndreptăm atenția spre alte planuri.
Să fii pierdut printre gânduri este același lucru cu a nu fi conștient de sine. Ne simțim datori față de alte persoane să tot găsim soluții , activăm o gândire autocritică numită în psihologie ruminație, o gândire obsesivă de a învinge nefericirea și depresia, iar studiile arată că un astfel de parcurs, nu ne ajută, ba mai mult ne scade capacitatea de a rezolva probleme într-un mod simțitor. Atenția și perspectiva unui om aflat în depresie este una de tip tunel, în care există o problemă țintă și ea trebuie cu orice preț rezolvată. De asemenea o astfel de problema așterne un strat al pespectivei negative asupra a tot ceea ce se întâmplă în jur, fără să ne gândim că gândurile noastre sunt procesele mentale trecătoare, iar ele nu reprezintă realitatea. Volumul despre care discutăm nu ne interzice să ne gândim la trecut sau să avem perspective de viitor ci doar să conștientizăm că atunci când gândurile noastre se duc spre astfel de locuri ele pot schimba perspectiva realității asupra căruia uităm să mai privim.
Adesea încercând să remediem ceea ce noi credem că este greșit în viața noastră, gândindu-ne exagerat de mult la problemă, printr-o plasare a noastră în trecut sau în viitor ne cufundăm în tristețe fără să ne dăm seama și doar ne adâncim suferința. Începem o autocritică în care căutăm soluții disperate, pierzând nopți întregi, analizând problema din diferite unghiuri și rămânem în capcana nefericirii ratând prezentul, care trece de cele mai multe ori neobservat.
Temători din cauza fricii noastre, furioși din cauza furiei noastre sau frustrați din cauza eșecului suferit suntem mereu preocupați să ajungem în altă parte, nu ne aflăm niciodată unde suntem și nu privim cu atenție la ceea ce se petrece în acest moment. Adesea facem eforturi pentru a respinge emoțiile pe care le simțim, în loc să le primim cu un sentiment de acceptare. Prima măsură pe care am putea să o luăm este să ne dăm seama când acest lucru se întâmplă, când se activează acel pilot automat și să încercăm cu blândețe să intrăm în starea de conștientizare. Pentru a găsi soluția la problemele noastre, nu trebuie să facem eforturi supraomenești de a ne schimba lumea interioară sau exterioară, oameni, locuri, serviciu ș.a. ci trebuie doar să schimbăm modul în care privim și acordăm atenție celor două lucruri. În mare parte dacă lucrurile nu sunt așa cum ne dorim, nu prea dorim să fim prezenți , nu prea ne dorim să trăim în momentul de față, ci ne dorim să fim în altă parte, oriunde numai aici, nu, însă încercarea de forța gândurile, de a le alunga nu este o metodă eficientă pentru stabilizare.
Autorii recomandă o serie de exerciții pe care cititori le pot face și pe care le puteți descoperi citind cartea. Exercițiile nu propun nimic ieșit din comun, tot ce trebuie făcut este să nu ne mai punem piedici, să realizăm că fericirea, echilibrul și calmul din viață nu depind de bucuriile sau necazurile pe care le avem ci de accesul pe care îl dăm ruminației în prezent. În urmă cu câteva zeci de ani psihologul Steve Hayes spunea că multe dintre tulburările afective sunt rezultatul eforturilor nesănătoase de a scăpa de emoții sau de a evita, iar acest lucru, evitarea experiențială nu dă roade. Conștientizându-ne vulnerabilitățile, le slăbim influența asupra minții noastre și vom reuși să reacționăm la ele într-un mod care nu cultivă repulsia și nu o perpetuează, ferindu-ne astfel sa picăm în depresie.
Așa cum fiecare corp acționează diferit la un tratament, probabil și mintea fiecăruia va fi mai flexibilă sau nu la exercițiile propuse de către autorii menționați . Așa cum a învăța să înoți dintr-o singură ședință este imposibil, nu ne putem aștepta ca meditația să funcționeze din prima, însă modul paradoxal în care alegem să primim cu brațele deschise lucrurile de care ne temem cel mai mult poate fi eliberator .