S-a vorbit de foarte multe ori despre artă ca despre o unealtă terapeutică. Allain de Botton spunea în volumul său intitulat- Arta ca terapie că unul dintre cele mai mari motive de stres ale omului modern este spaima de a nu uita detalii, locuri, oameni, clădiri. Pentru un privitor, arta ar putea fi antidotul uitării sau liantul de care sunt legate amintirile trecutului. Pentru un privitor, arta ar putea fi înțeleasă ca o comparație cu o pălărie, care în plin soare oferă umbra sub care poți trăi o paletă întreagă de emoții fără a te simți stânjenit. Are arta însă aceleași proprietăți vindecătoare și pentru un creator?
Pornind de la această întrebarea, am rugat-o pe Lucia să ne vorbească despre universul artiștilor plastici. Lucia Ghegu este inginer absolvent al Facultății Politehnica din București, a studiat grafică și design la facultatea Națională de Arte din București și a fost bursier între anii 2018-2020 la Accademia di România di Roma. Lucrările ei au fost apreciate de presa, după ce au fost expuse într-o serie de expoziții dintre care aș menționa doar câteva: No Need for the Dollhouse Roof (Carausu&Singeorzean Gallery, Cluj Napoca), Young Artist Connections’21 de la MNAC, At the edge of the World la Fundația ArtEntcounters în Timișoara, In-Between Repetition and Variation (Galleria d’Arte dell’Accademia di Romania in Roma), Spazi Aperti XVII și Spazi Aperti XVIII (Accademia di Romania in Roma), Solar (instalație în situ, Zimnicea), Puertas y ventanas (Ciudad Vella Oberta, Valencia), Desene la palat (Galeria Casa Artelor, Mogoșoaia).
Precursor: Poate fi arta o formă de terapie pentru creator?
Lucia Ghegu: Cred că poate fi o formă de terapie pentru unii artiști, pentru mine nu este, dar sigur că exista o insuficiență, o nevoie, de la care pleacă necesitatea de a crea obiecte sau imagini.
Precursor: Cum se simte experiența de a transforma un gând într-un obiect concret?
Lucia Ghegu: Ideile mele vin cumva intuitiv, dintr-o necesitate de a găsi o formă pentru un sentiment, o situație sau o problemă. Apoi urmează o parte de cercetare, când ideea inițială prinde o formă mai clară și lucrul efectiv, care de multe ori e ca o formă de meditație. Uneori este un rollercoaster de sentimente, care începe cu entuziasm și oscilează între îndoieli, căutări, descoperiri, liniște. În final este un sentiment de fericire sau satisfacție când termini o lucrare, dar acesta durează foarte puțin. Altfel toți artiștii s-ar opri după prima lucrare.
Precursor: În arta ta găsim motivul captivității, al umbrelor sau al migrației, iar lucrările tale îmbină cu lejeritate diferite materii prime devenind decupaje din realitate, cuști, capcane sau mici portaluri către un alt univers. Ce anume te inspiră în a îți alege tematica și cum știi care este materia primă asupra căruia să începi să modelezi?
Lucia Ghegu: De cele mai multe ori lucrez intuitiv, temele sunt preocupările, obsesiile mele, problemele pe care le observ în jurul meu. Nu îmi place să mă rezum la o anumită tehnică, o cușcă nu poate avea aceeași materialitate ca un sistem de îmbrățișat. Ca să aleg materialul potrivit mă gândesc la experiența pe care vreau să o aibă publicul cu lucrarea, la conceptul lucrării, la estetica ei.
Precursor: Cum a fost experiența de la Roma? Au fost elemente pe care le-ai preluat de la marii artiști italieni?
Lucia Ghegu: Roma este un oraș foarte frumos fără efort. Este aglomerat, murdar, imposibil de ajuns undeva la timp, dar minunat și chiar dacă te enervează toate clișeele despre Roma, le înțelegi și chiar le adopți. Este genul de oraș care mie îmi dă speranță, încredere în omenire și în puterea artei de a supraviețui dincolo de noi.
Pentru că este totuși copleșitor nu aș putea spune că am preluat ceva foarte clar, dar mi-am schimbat estetica lucrărilor și am început să lucrez mult mai geometric, cumva impersonal, mai simplu. Mi-aș dori să fi preluat acea putere de seducție pe care o are arta în Renaștere, acea simplitate a materialelor, libertate și forță pe care o are Arte Povera, perfecțiunea și universalitatea artei antice.
Precursor: Ce artist te-a influențat cel mai mult?
Lucia Ghegu: Este greu să răspund la întrebarea asta, îmi plac mulți artiști și în special multe lucrări. Tot timpul descopăr o lucrare pe care să îmi doresc să o fi făcut eu.
Precursor: Cum este lumea artiștilor plastici din Roma vs cea din București?
Lucia Ghegu: Dacă mă întrebai asta înainte de pandemie, răspunsul era mult mai clar, în București artiștii erau mai liberi și scena artistică mult mai dinamică. În continuare apar multe galerii noi, artist run spaces și sunt posibilități de finanțare diferite, în plus în București nu există o istorie a artei atât de apăsătoare ca în Roma. Din păcate ”lumea artiștilor” este influențată de posibilitățile de finanțare și piața de arta. În Roma a devenit puțin mai dinamică și ”contemporană” în timpul pandemie, artiștii au început să aibă mai multe inițiative în afara spațiilor obișnuite de expunere, să caute soluții împotriva restricțiilor, să ofere alternative la muzeele închise. Roma e un oraș în care în condiții normale se întâmplă foarte multe evenimente culturale în același timp, însă nu e un oraș pe care să îl alegi pentru arta contemporană. În București deși e mai greu să aduci public la evenimente mi se pare că există un interes mai mare pentru arta contemporană.
Precursor: Fiecare privitor este unic, iar metamorfoza artei se pliază în funcție de inima privitorului. Până și cea mai mică culoare poate însemna ceva total diferit pentru fiecare dintre noi. Care a fost cea mai inedită interpretare pe care ai auzit-o despre un obiect creat de tine?
Lucia Ghegu: Îmi place să ascult interpretările publicului, de cele mai multe ori sunt confuzi că pot atinge și interacționa cu obiectele mele deși în mod normal au fost învățați să nu atingă arta. Recent am expus o serie de cărți poștale pe care le-am început în lockdown și care spun povestea relației dintre doua personaje, având inserate și desene erotice în povestea lor, dar acestea devin clare doar dacă te apropii suficient de lucrări, iar descoperirea aceasta este foarte drăguță.
Nu știu dacă am auzit interpretări inedite, cred ca toate sunt valabile, nu cred în acele lucrări ermetice care nu lasă loc pentru propriile experiențe și interpretări ale privitorului.
Precursor: Despre Hugging Device, s-a scris foarte mult și cred că a fost obiectul de artă cel mai atrăgător al expoziției din Timișoara. Știm că fiecare obiect e în fiecare clipă altfel. Cum crezi că s-a schimbat percepția publicului asupra lui în timpul pandemiei și care crezi că va fi evoluția lui?
Lucia Ghegu: Lucrarea despre care vorbești se numește GP System și este derivată din seria Hugging devices, însă obiectul este format din două parți aproape în oglindă, conectate între ele prin niște cordoane, ca niște tentacule. Lucrarea analizează relația dintre două persoane, nevoia de spațiu, izolarea, dependența, întâlnirea cu celălalt. Hugging device este tot un obiect textil, pentru o singură persoană și urmăresc mai mult nevoia de protecție și afecțiune.
Cred că pandemia cel puțin la început a făcut oamenii să fie și mai reticenți din a interacționa cu o lucrare de arta, dar o dată cu trecerea timpului și cu izolarea și mutarea tuturor activităților în mediul digital, oamenii au început să simtă nevoia de interacțiune, contact direct cu arta, să fie dispuși să experimenteze.
Am expus un Hugging device in Cluj (în cadrul expoziție No Need for the Dollhouse Roof la Carausu&Singeorzean Gallery) și publicul a fost foarte deschis să experimenteze și să intre în obiect, să se lase îmbrățișați. Am primit un feedback care m-a bucurat mult, cineva mi-a spus că în urmă cu mai mulți ani când s-a mutat în Cluj și se simțea singură, nu avea prieteni își dorea să fi avut un astfel de obiect de îmbrățișat. Am început seria asta cu aproape un an înainte de pandemie și era în contextul în care lucram la un proiect despre migrația românilor în Roma și experiența de a fi imigrant.
Nu știu cum o să evolueze percepția oamenilor asupra lucrării, dar toți ne simțim singuri uneori și toți avem nevoie de protecție și afecțiune.
Precursor: Dacă ar fi să ne inviți într-o expoziție în care obiectele ar trebui să ne spună povestea vieții tale cum ar arăta aceasta?
Lucia Ghegu: În general toate lucrările mele au o bază biografică, uneori mai evidentă alte ori mai ascunsă. Originea proiectelor mele se află în lucrurile pe care le simt sau le observ, apoi încerc să găsesc partea universala din acel element personal, iar lucrarea nu mai este despre mine, este despre nevoia de afecțiune, migrație, identitate, protecție, tensiunea dintre așteptările noastre și realitate, adăpost, spațiu personal, relații, etc.
Precursor: Lucrul ce mai important din viața unui artist este…
Lucia Ghegu: Caietul de schițe.
Precursor: Ce urmează în cariera ta acum? Care vor fi următoarele proiecte la care vei lua parte și unde te putem urmări?
Lucia Ghegu: Am mai multe proiecte la care lucrez, unul foarte interesant este Ecologies of Repair, care se deschide în septembrie la Gaep și va fi un show despre criza climatică în care ne aflăm și soluții de a proteja, repara.
Un alt proiect foarte provocator și complex la care particip este programul de mentorat pentru artiști emergenți, Accelerator, organizat de Asociația Culturală Eastwards Prospectus în parteneriat cu i8 Gallery. Puteți urmări pagina de Instagram a programului pentru mici inside-uri din perioada de mentorat și pentru că urmează proiecte de expoziții și artă în spațiu public și publicații foarte interesante. Suntem zece artiști cu practici diferite, sigur găsiți ceva care să vă placă sau să vă intereseze.
