Mărturisesc că evit cărțile şi filmele aflate pe val sau premiate. Pentru mine o carte care necesită promovare, după ce a fost lansată sau este câștigătoare a vreunui concurs literar, prin reclame sau postări excesive, e doar o carte cu un strigăt ascuns și disperat de atenție. O carte care pare că altfel nu şi-ar putea găsi cumpărători.
Dincolo de rațiunile care fac ca marketingul să pună în lumină anumiți scriitori și să-i adumbrească pe alții, prefer să-mi citesc cărțile atunci când prea puțini le-au observat sau au fost date uitării. În fond și elementele care le-au coborât din topuri, ar trebui așteptate pentru a fi cântărite la fel de mult cu cele care le-au urcat pe culmile notorietății.
“Poartă-ţi plugul peste oasele morţilor” este un roman nominalizat la Man Booker International Prize în 2019 şi un roman care a luat Premiul Nobel pentru Literatură în 2018. Volumul Olgăi Tokarczuk aduce în prim plan un cătun (Klodzko) de la graniţa Poloniei cu Cehia, unde trăiesc aproape izolaţi de lume un grup de localnici. Personajul principal este bătrâna doamnă Duszejko, o fostă profesoară de engleză, concediată pentru pasiunea lipsită de limite cu care militează pentru protecţia animalelor, o iubitoare de astrologie, care are ca trăsătură principală de caracter o încăpăţânare, de a nu renunţa, parcă similară cu a lui Colm Dohertz din The Banshees of Inisherin, atunci când o serie de crime ies la iveală în satul său.
Universul doamnei Duszejko este unul pentru care noi, cei din Europa de Est, ar trebuie doar să ne dăm la o parte puţin draperia pentru a-l recunoaşte. Un univers postcomunist unde corupţia, neputinţa şi obsesia pentru prestigiul social stau ascunse sub doze de sarcasm.
____________________________________________________________________________________________
Mi-a explicat că Regia Naţională a Pădurilor Statului nu are habar că articolul 12 al Directivei obligă statele membre ale UE să stabilească un sistem de protecție a habitatelor în care cărăbușii se reproduc şi un sistem de prevenire a distrugerii lor. Dar statul permite defrișarea pădurilor, tăierea copacilor în care Insectele îşi depun ouăle din care mai târziu ies larvele. Larvele ajung la fabricile de cherestea şi la fabricile de prelucrare a lemnului şi nu mai rămâne nimic din ele. Pier şi nimeni nu observă. E ca şi cum nimeni nu e vinovat.
-Aici în pădurea asta, fiecare trunchi e plin de larve de cărăbuși, a spus el. Când se taie copacii, o parte din crengi sunt aruncate în foc. Crengi pline de larve sunt mistuite de flăcări.
OLGA TOKARCZUK, „POARTĂ-ȚI PLUGUL PESTE OASELE MORȚILOR”, EDITURA POLIROM
____________________________________________________________________________________________
Tokarczuk ne arată o comunitate tradițională în care oamenii se întâlnesc duminica la biserică și în care elita este constituită din preot, polițist şi un om de afaceri. Fără nici un fel de popas acest mic grup ajunge să dețină monopol în deciziile colective, iar incertitudinile obștei rămân private de rostire fiind parcă supuse unui ostracism social.
Dacă mai devreme aminteam de dozele de sarcasm care însoțesc universul postcomunist, în acest roman numele locurilor funcționează ca o “decodare” a virtuților umbrite. Capela cătunului poartă numele St. Hubert, creștin care a devenit sfânt pentru oprirea uciderii animalelor. Parcurgând însă labirintica latură a umanității, ni se subliniază firav cum oamenii au ajuns să-l celebreze pe St.Hubert ca fiind patronul vânătorilor.
Numele spațiilor și ale personajelor nu se opresc la St. Hubert, acesta fiind doar un prim strat vizibil al romanului. Inedite și generatoare uneori de confuzii, poreclele oamenilor dau senzația pe întreg parcursul romanului că ne aflăm în fața unei alegorii cu tendință moralizatoare. Cartea Olgăi Tokarczuk începe cu moartea lui Talpă Mare, iar rând pe rând ne face cunoștință și cu Comandant, Mațe, Visător, Palton Negru ş.a. parcă scoși cu toții dintr-un bestiar modern. Cu ajutorul acestor personaje ofertante și a intrigii, romanul s-ar fi încadrat la genul polițist, dacă nu ar fi fost din păcate lipsit de suspans, prin instanțe narative destul de statice. Volumul menține însă curiozitatea cititorului până la final prin fire narative mai degrabă psihologice și lirice. Versurile lui Wiliam Blake și repetiția frazei “ animalele se răzbună pe cei care le fac rău” devin parcă laitmotivul al acestei cărți și mențin atenția până la ultima filă.
____________________________________________________________________________________________
Sunt de părere că psihicul uman a apărut cu scopul de a ne feri de adevăr. Nu ne îngăduie să observăm mecanismul. Psihicul este sistemul nostru imunitar – are grijă să nu înțelegem niciodată lumea înconjurătoare. Funcția lui este de a filtra informațiile, chiar dacă posibilitățile de înțelegere ale creierului nostru sunt uriașe. Pentru că erudiția este o povară imposibilă. Pentru că fiecare particulă a lumii, indiferent cât de mică e, e alcătuită din suferință.
OLGA TOKARCZUK, „POARTĂ-ȚI PLUGUL PESTE OASELE MORȚILOR”, EDITURA POLIROM
____________________________________________________________________________________________
E țara individualiștilor nevrotici, unde fiecare, imediat ce se află în mijlocul altor oameni, începe să-i instruiască, să-i critice, să-i jignească și să-și etaleze propria superioritate indubitabilă.
OLGA TOKARCZUK, „POARTĂ-ȚI PLUGUL PESTE OASELE MORȚILOR”, EDITURA POLIROM
____________________________________________________________________________________________
“Poartă-ți plugul peste oasele morților” este un roman care apasă cu degetele pe rana realității imediate, un roman care tratează furia și mânia, nu ca pe interdicții ci ca pe discordii benefice. Un roman în care poţi empatiza cu criminalul, fără a te simți vinovat, căci cu ironie şi graţie sentimentele etichetate ca fiind negative de societate sunt în fond umane. În viziunea Olgăi din “Furie” se trage înțelepciunea, căci din “Furie” se depășesc toate granițele, iar “Mânia” reinstaurează ordinea și prezintă lucrurile concis. “La Mânie” omul îşi recapătă clarviziunea, greu de atins în alte condiții, la fel cum “la Mânie” scriitorul dă societății o operă câștigătoare de Premiului Nobel.
