“Încotro ne îndreptăm” este o întrebare zidită în subconștientul fiecărui om căutător de sens. Întrebarea descrie realitatea imediată a unei griji cotidiene și coordonează faptele prezentului de îndată ce își găsește un răspuns. Așa cum spunea și Cristian Iftode (în volumul Viața Bună), potențialul uman se actualizează prin modul în care ne educăm, prin cărțile pe care le citim, iar experiențele pe care le avem pot converti situațiile dificile într-un prilej de a pune întrebări care să ne ajute să ne cunoaștem mai bine, de a ne fortifica emoțional și de a evolua.
Pornind de la această premisă Pavel Nedelcu, oferă cititorilor o lectură experiență. Romanul său Încotro ne îndreptăm îndrăznesc să spun că este asemeni unui muzeu al simțurilor. Cititorul este aruncat într-un labirint al detaliilor construite cu măiestrie dostoievskiană, ce aduc obsesiv în atenție lucruri mărunte pe care rutina le-a împins în colțul neobservabil al privirii și care par să-și arate greutatea mai mult ca niciodată la masa negocierilor.
Încotro ne îndreptăm este un roman care te ține la orice oră treaz și curios prin îndoielile sădite asupră fiecărei ipoteze la care te-ai putea gândi. Un roman care atunci când vrei să mai lași câteva pagini de lecturat pentru a doua zi, te face să te simți ca un explorator al unei lumi fără hărți, întrebându-te dacă te-ai oprit la un popas acceptabil său încă te învârți pierdut și te determină să mai citești puțin. Autorul nu doar scrie despre incapacitatea umană de a rezista confuziei, ci își momește și cititorul cu una dintre cele mai mari slăbiciuni umane: teama de a nu știi când să iei decizia potrivită și dorința eternă de a căuta și mai mult detalii ajutătoare.
Puzzle-ul dinamic realizat parcă în aceeași măiestrie literară ca a lui Gheorghi Gospodinov, îl ilustrează pe Franz, personajul central, în diferite ipostaze distopice. Deși numele ar putea face o trimitere intertextuală, la operele lui Franz Kafka, protagonistul ni se prezintă ca un simplu agent de pază înarmat, capabil să rănească, dacă datoria o va cere.
Domnul Franz, se autoprezentă cu rol cu tot. Sunt agent de pază, spuse, Foarte bine, și ce legătură…Nu, ridică el palma, lăsați-mă să termin, vă rog să termin! Ca agent de pază am un pistol.
În jurul lui Franz s-ar putea spune că se conturează un univers de teatru absurd dacă n-ar fi o voce narativă care să intervină sarcastic:
Timpurile moderne sunt dinamice, nu avem timp nici măcar să mai respirăm, darămite să mai ascultăm ce spun alții, de aceea și leșină oamenii pe stradă, prin autobuze și tramvaie sau chiar și gări.
ironic:
Însă noi cei care scriem, și noi cei care citim (diferența nu e atât de mare pe cât se crede), înțelegem cât de util poate fi societății noastre, ocupată mereu cu găsirea vinovatului, mereu un altul decât noi înșine. […] Pentru că domnul Franz nu credea într-adevăr că era vina lui sau, mai bine spus credea asta la un nivel general.
constatativ:
Când mintea umană rătăcește pe tărâmul fericirii, cine poate face diferența dintre un om și un iepure?
sau cu soluții psihedelice la problemele personajelor
Orice desfătare trupească este o povară sufletească.[…] acel tip de povară pe care o purtăm înăuntrul nostru atunci când nu avem suficient spațiu de depozitare în afară. O afacere profitabilă s-ar dovedi închirierea unor spații personale unde se poate păstra în captivitate, pe rafturi bine organizate, necazurile, greutățile, tristețile noastre, subnutrite, prăfuite și eliberate doar atunci când, de prea multă fericire, ne-ar durea mușchii feței și ai abdomenului.
Acțiunea se desfășură în mare parte într-o gară, iar personajele secundare: un alt agent de pază Caravaggio, un fals terorist, președintele comisiei doctorale, Managerul General, soldatul Albert îmbracă în mod alegoric hainele unor tipologii umane.
De unde venim? Ce suntem? Încotro ne îndreptăm? este și titlul ultimului tablou pictat de Gaguin, care se “citește” de la stânga la dreapta. Ne învață oare Franz că și viețile noastre ar necesita o astfel de abordare? Ne spune el în sine că viața citită de la dreapta la stânga ar putea însemna luciditatea dreaptă dusă spre stângăcia necunoașterii dată de foamea noastră pentru detalii?
Unde se termină parcursul lui Franz, cine este el și care este diferența cantitativă dintre informațiile necesare pentru a lua o decizie sau pentru a îți pierde luciditatea în aviditatea cunoașterii? Vă rămâne să descoperiți singuri, într-o călătorie care vă va invita să luați la drum propriul bagaj de experiențe.
Paragrafe preferate:
„Ploua mărunt. Stropii nu cădeau perpendicular cu asfaltul, nici la unghiuri ascuțite (sau obtuze în funcție de perspectivă), ci se roteau straniu ca lumina aștrilor pe cerul Nopții înstelate de Van Gogh, lovind peste față trecătorii, intrându-le în ochi și urechi.”
„Câteva fire de zahăr făceau dragoste înainte să se dizolve complet unul în carnea dulce a celuilalt. Domnul Franz se holba indiscret la șerpuirea lor uleioasă.”
„Tăcerea se instală apoi, pe nesimțite, ca o pânză de păianjen într-un colț de cameră.”