Romanul Serotonină scris de Michel Houellebecq, a fost tradus la Editura Humanitas Fiction în 2019 și rămâne unul dintre cele mai citite volume contemporane chiar și la doi ani de la apariția acestuia. Cartea am apreciat-o la cea de-a doua lectură pentru incomoditatea copleșitoare a remușcărilor nerverbalizate, dar și pentru modul în care reușește să transforme paragrafe vitriolante într-un difuzor prin care parcă se strigă ultimele avertizări de salvare a sufletului din fața unei mașinării sociale zdrobitoare.
Bărbat și femeie, doar noi față-n față; fuseserăm unul pentru altul tot restul lumii, aveam oare să mai reușim asta? Nu știu, de-acum sunt bătrân, nu mai izbutesc să-mi amintesc prea bine, dar mi se părea că mă cuprinsese frica și că pricepusem încă de pe atunci, că lumea socială era o mașinărie de nimicit iubirea.
În pictura, grotescul pe majoritatea șevaletelor epatează și se construiește prin simplitatea aparent naturală a unor personaje care manipulează privirea spectatorului trăgând de sforile emoționale la maximum. Desigur, în acestă carte nu avem deformări fantastice ale realului, nimic din halucinantul metamorfozelor lui Kafka sau vreun aspect caricatural asemănător cu Gogol care să ni-l descrie pe Kovalev cum își pierde nasul. Elementele îndăznelii mele de a compara volumul cu trăsături ale grotescului vin din filosofia de viața a protagonistului Florent-Claude Labrouste. Căci sub aceste concepții despre lume și a unor decizii succesiv eronate, Florent ajunge să aibă ca partenera de viață, o femeie cu mult mai tânără ce nu ezită să fie participantă într-un gang bang canin. În literatură grotescul este recunoscut prin varietatea formelor fantastice ce pot lua naștere prin interconectarea figurilor umane cu cele vegetale sau animale, iar în acest roman, în urma copulației om-animal se perpetuează ideea unei insuportabilități existențiale atât de monstruase psihologic, încât Labrouste fuge de propia viață. El se mută în hoteluri, renunță la job și își părăsește relația, consolându-se că la nivel social devine tot mai acceptată și modernă “dispariția de bunăvoie”. Găsim așadar un social îngăduitor, permisibil în care poți oricând să părăsești, înșeli sau demisionezi și toate în numele autenticității sau libertății indviduale.
Ceea ce ar fi putut fi o viață nouă și o plonjare într-o posibilitate mai apropiată de fericire, se dovedește a fi o adâncire în profunzimea melancoliei prin conștientizarea incapacității de a iubi autentic. La vârsta de patruzeci și șase de ani, aflat la finalul unui repetat eșec relational, Labrouste este tratat cu Captorix un antidepresiv ce eliberează serotonină, dar are trei efecte secundare: greață, impotență și dispariția libidoului. Efectele adverse vin într-o cheie comico-tragică dacă ne raportam la importanța sporită pe care Florent o dă sexului sau nevoii de a avea în permanență opțiuni .
Cum era posibil ca un bărbat să o lase de izbeliște pe Kate , după ce o cunoscuse ? E de înțeles, până la urmă am sunat-o după ce i-am ignorat numeroasele mesaje și totul pentru o braziliancă scârboasă, care avea să mă uite a doua zi după ce s-a întors la Sao Paulo, am sunat-o pe Kate și am tot sunat-o, dar exact când era prea târziu.
Dacă ar fi să privim consumerismul și sentimentalul într-o dicotomie a existenței, deschiderea spre prea multe permisiuni este distrugătoare. Ea pare să destructureze unicele momente din viață în care s-a simțit bucuros alături de Camile sau de Kate și să marcheze finalul unei profitabile afaceri de familie sau prietenii. O paletă largă de posibilități înseamnă și un viitor incert care necesită a fi ținut sub control de rațiune prin negocieri, fapt care ne îndepărtează de esența pură și necondiționată a iubirii.
Realismul lui Yuzu nu era decât un alt nume al lipsei de dragoste, iar această infirmitate, această absență aveau caracter definitiv, într-o fracțiune de secundă Yuzu ieșise din cadrul iubirii romantice, necondiționate și pătrunse în cel al tocmelii.
Acceptarea unei deschideri, nu doar șubrezește viitorul prin incertitudini multiple, dar și amuțește prezentul prin nerostirea unor sentimente. Se evidențiază astfel teama de a nu aprecia ceva mărunt, comparat cu un alt univers posibil în care poate se găsește un ideal .
Când îi pomeneam de ambițiile mele profesionale, îmi arunca o privire șovăitoare și stânjenită, faptul că n-aveam curajul să-i spun pur și simplu “Vreau să mă întorc la Paris pentru că te iubesc și pentru că îmi doresc să trăiesc alături de tine” era cu adevărat regretabil.
Romanul este construit și pe un palier politic, găsim paragrafe unde se întrezărește viziunea conservatoare a lui Houellebecq, un militant cunoscut pentru Frexit. Ni se prezintă un grup de agricultori, gata să-și dea viața pentru ferma lor, care nu poate rezista economic concurenței venită din UE. Globalizarea pare a fi un marș forțat căci „banul tot la ban trage” și nu se va ajunge niciodată la o justețe a remunerării.
Serotonină este un volum care ignoră limbajul călduț și optimist cu care marii autori își apropie cititorii. Rămâne un roman magnetic prin povestea unui antierou ce lasă spațiu micilor noastre vicii să se regăsească. El pledează pentru o sinceritate a dialogului intern ce determină găsirea fericirii pe o cale neartificială și la distanță de pastila aceea albă, ovală și divizibilă pentru o întreagă omenire.
