Corpul feminin a fost motiv de contemplare şi a atras atenția creatorilor încă din cele mai vechi timpuri. Fie că ne gândim la Nașterea lui Venus, semnată de Sandro Botticelli, la frumoasa Grădinăreasă a lui Rafael, la trupurile feminine rubensiene sau la perfecțiunea nudurilor împlinite ale lui Rembrandt, pictori din toate epocile au ilustrat şi lăsat călătoare prin timp, femei desprinse din contextul lor socio-politic. Sub tematica maternității, a adevărului, a autorității provocatoare, a pudicității, a fragilității umane ş.a., nudurile ne vorbesc despre cunoașterea şi trăirea libertății feminine văzută prin ochii artiștilor.
Un astfel de pictor, „radiolog al feminității” , este şi Victor Teslaru. El este originar din Republica Moldova, absolvent al Liceul Academic de Arte Plastice Igor Vieru din Chișinău și al instituției private Academia de Pictură Stati Art. Lucrările lui au fost expuse într-o serie de expoziții dintre care aș menționa două colective: la Muzeul Național de Artă al Moldovei şi la Ambasada Ungariei în Republica Moldova, precum şi două expoziții personale: Nudes (2022, București, România) și 18+ (2022, Chișinău, Republica Moldova), urmând ca în următoarea perioadă 19- 28 Mai 2023, să-l putem urmări şi la MoBU.
Prin creaţia sa, Victor Teslaru devine un făuritor de emoţii care rămân tatuate în inimi. Operele sale dezvăluie prin culorii şi contururi nedefinite, autografe feminine, taguri de “I was here”, inspirate parcă din melodia cântată la United Nations World Humanitarian.
Mizând pe un fundal aplatizat, impulsiv, aproape de abstract, artistul invită spectatorul la încadrări spaţio-temporale subiective, la trăire și interpretări proprii, în timp ce noi îl invităm pe el la un interviu:
Crezi că pictarea nudurilor poate fi încă un act controversat și curajos în societatea de astăzi? Ce rol vezi că joacă nuditatea în lumea artei contemporane?
Mi se pare fascinant să reflectez asupra viziunilor societale complexe care înconjoară nuditatea în artă. Consider că reprezentarea nudurilor este un subiect care necesită o gândire și o atenție aparte. Deși pot exista persoane care privesc nudul în artă printr-o lentilă sexuală sau pornografică, nu las percepțiile externe să îmi afecteze procesul creativ.
Onestitatea și sinceritatea sunt componente esențiale ale practicii mele. Prin arta mea, îmi propun să aduc un omagiu provocărilor și luptelor cu care s-au confruntat femeile de-a lungul istoriei în căutarea lor pentru drepturi și demnitate. Înfățișând dihotomia dintre fragilitate și forță, evidențiez rezistența și determinarea spiritului uman și vreau să provoc o contemplare atentă în privitorii mei. În cele din urmă, scopul meu este să creez artă care inspiră și înalță.
A crea artă cu femei frumoase și nuduri senzuale, poate fi privită ca o formă de marketing ușoară de atragere a clienților. Cu toate acestea, ca pictor, sunt sigură că ai propria ta părere. Cât de complexe, profunde și cu substrat istoric poate fi de fapt o pictură de acest gen?
Reprezentarea artistică este mult mai complexă decât doar arta de dragul artei sau arta cu context istoric. Arta poate avea contexte politice, sociale, religioase și poate lua multe forme: artă comercială, artă experimentală sau arta kitsch. Fiecare formă de artă are un scop. De exemplu, arta experimentală poate fi folosită pentru a explora idei noi și a depăși granițele, în timp ce arta comercială servește unui scop comercial clar (pentru a acoperi gaura din tapet sau pentru a se combina cu nuanța fotoliului).
Cel mai important aspect este sinceritatea si asumarea. Pe această parte a baricadei, autenticitatea și onestitatea în procesul creativ sunt esențiale pentru producerea de artă. Furtuna dramei și emoției personale poate fi o forță motrice puternică din spatele lucrării unui artist, așa cum vedem în lucrările lui Kathe Kollwitz, Nicolai Fechin și Edward Munch. În cele din urmă, contextul și sensul unei piese de artă sunt determinate de intenția și sinceritatea artistului în a se exprima prin munca sa.
Cât timp îți ia să finalizezi un tablou?
Procesul de creație nu este ceva care poate fi măsurat în termeni de ore, este un proces organic și fluid care se desfășoară în timpul său. Actul de a picta necesită un anumit nivel de stare mentală. Pentru mine, cea mai importantă parte a procesului este căutarea inițială a inspirației, care chiar necesita mai mult timp și efort. Este vorba despre acel subiect perfect care îmi vorbește și pe care îl simt.
Odată ce mi-am găsit subiectul, pictura poate dura de la câteva ore la câteva luni sau chiar am câteva pe care le-am tot modificat câte 2/3 ani până le-am gasit. Dar chiar și atunci când pictura este completă, simt că nu e terminată. Continui să o revăd în mintea mea, analizând-o și criticând-o, căutând modalități de a o îmbunătăți.
În cele din urmă, timpul necesar pentru a realiza un tablou este irelevant. Ceea ce contează cel mai mult este legătura emoțională, pasiunea și sinceritatea pe care le revars în fiecare mișcare de pensulă.
Ce reprezintă arta pentru tine și de unde a venit această pasiune pentru a picta?
De când eram mic visam să devin pictor, ba mai mult- voiam să devin cel mai bun pictor din lume. Am crezut întotdeauna că munca mea ar trebui să fie despre a crea ceva frumos pentru această lume. Obișnuiam să visez să las o amprentă pe acest pământ, lăsând o moștenire de durată care să aducă bucurie și inspirație altora.
Însă acum, am descoperit altceva. Am descoperit o dependență de procesul creativ și vreau să spun clar că ea nu se naște dintr-un simplu impuls sau răsfăț, ci dintr-o recunoaștere profundă a puterii și frumuseții care pot fi realizate prin actul de creație. Asta mă mișcă acum.
Poate fi văzută arta ca terapie?
Depinde de ce scopuri ai, dacă vorbim de un hobby, atunci da.
Însă dacă trebuie să vorbim despre arta serioasă… sincer să fiu efectul, poate fi total contrar unei terapii. Știu foarte mulți foști studenți la arte care după studii nu au mai pus mâna pe pensulă. Studiul academic, filozofia care stă din spate și în general perioada de studii în domeniul artei (vorbesc de instituții cu tradiții vechi de predare) este foarte tensionată și complicată atât fizic cât și moral. Cred că o terapie este mai mult pentru privitori sau colecționari – prin mulțimea de picturi, să și-o găsească pe a lor, cea cu care rezonează cel mai mult și să și-o aducă acasă.
Cum este lumea artiștilor din Chișinău versus cea din București?
Ceea ce este în București nu este în Moldova și invers. De multe ori am auzit de la români că basarabenii sunt buni artiști, școala de pictură e foarte bună. Da, sunt de acord că școala din Chișinău e cu tradiții academice și universitatea nu e rea. Dar și în România sunt instituții cu potențial bun. În schimb în București este ceva ce lipsește în Chișinău, comunitățile și legăturile dintre artiști, galeriile și casele de licitație, muzeele – nu muzeul, precum e în Chișinău. E trist să spun asta, dar nu vad perspective pentru artiști în Moldova, oamenii sunt preocupați în primul rând de problemele vitale cu săracia și nu poți să le ceri să se intereseze și de artă. Sunt oameni cu situație bună care se interesează de artă, dar ei sunt în minoritate.
În București este o nebunie, pictori, expoziții, evenimente, spectacole, licitatii…
Fiecare privitor este unic, iar metamorfoza artei se pliază în funcție de inima privitorului. Până și cea mai mică culoare poate însemna ceva total diferit pentru fiecare dintre noi. Care a fost cea mai inedită interpretare pe care ai auzit-o despre o operă de-a ta?
De multe ori se întâmplă să mă mir de interpretările oamenilor care vin să vadă picturile mele. În acest context am avut niște discuții și dezbateri foarte interesante. De exemplu discutasem de ce sentimentul față de nuduri în artă este diferit de sentimentul din niște imagini pornografice. Unii îmi spuneau ca picturile mele par prea învechite, alții îmi spuneau ca în viziunea lor eu creez clasicul contemporan. Mi-a fost spus că toate sunt basarabence, au trăsături fiziologice specifice, privirea, temperamentul, starea.
Cele mai interesante cadre apar când bărbații colecționari de peisaje sau naturi statice, prind curaj și mă contactează pentru nuduri. Facem prima întâlnire, totul merge bine, discutam despre câteva picturi și programam o alta întâlnire deja și cu soția lui. Aici se începe cel mai interesant moment , ” Eu nu vreau o alta femeie în casa!!!”. Îmi pare fascinant că femeile mele creează asemenea emoții. Poate ar părea straniu ce o să spun, dar asemenea momente îmi par ca o laudă și încă o dovadă pentru mine că reușesc să creez ceva de impact încât pot provoca o oarecare repulsie, concurență sau poate chiar invidie.
Pe de alta parte am și femei care au în colecția lor nuduri de la mine. Sunt pesoane care interpretează mult mai bine decât mine povestea din spatele picturilor. Așadar, da, fiecare privitor este unic.
Lucrările căror artiști îți sunt mai aproape de suflet și ce anume crezi că te atrage la ele?
Îl apreciez mult pe Chaim Soutine, îmi transmite o emoție puternică de satisfacție și o vibrație densă prin dinamica și culoarea lui. Îl ador pe Helmut Newton, mă fascinează demnitatea și încrederea pe care o transmite prin fotografiile lui. Pe Irina Ionesco cu sexualitatea și sălbăticia din mizanscenele ei.
În principiu înțeleg cum se crează și după 12 ani de experiență în domeniul artei, în pictură pot face absolut orice începând de la copii exacte de pe Bosh sau Velasquez, terminând cu abstract contemporan ( ceea ce am făcut încă din perioada de studii). Eu am ajuns să văd micile șiretlicuri pe care le folosea Rembrandt sau Modi, problemele lui Basquiat și din acest motiv nu pot avea idoli, pentru ca ii înțeleg. Pot vorbi mult despre acest subiect, dar dacă trebuie să rezum – acum apreciez munca și sinceritatea, autenticitatea și rebeliunea.
Ai un atelier al tău? Ce rămâne ascuns spectatorilor în acest spațiu?
În atelierul meu ajung două tipuri de oameni. Colecționari și pictori, oameni care au legătură directă cu artă. Aici discuțiile durează ore.
Al doilea tip sunt oamenii care nu au conexiuni cu arta. Pe ei ii invit să îmi dea o părere atunci când mă blochez, când dedic mult timp unei picturi și nu o mai vad cu ochi proaspeți. În acest caz am nevoie de o părere directă și sinceră, fie să-mi spună că nasul pare prea gros sau că ceva parcă lipsește, că nu transmite destulă sexualitate…și multe alte detalii mici, dar importante.
Nu arăt picturile care urmează să le modific total sau pe acele care încă nu merită să fie văzute.
Care sunt cele mai frumoase momente trăite din viața de artist?
Sincer să fiu, pe cât de boemă și frumoasă ar părea viața de artist nu mereu e așa. Până ajungi la acea simbioză perfectă dintre tine și pictură, parcurgi multe greutăți, treci prin multe furtuni morale. Dar odată ce ai reușit să creezi acel sistem de autonomie, tu, cu mintea limpede care deja ți-ai rezolvat problemele vitale și poate pe undeva mai mult, totul se schimbă. Până și greutățile devin plăcute pentru că apare acea idee divină, că totul este pentru ele …totul este pentru arta.
Dar până la această etapă trece timp, mie de exemplu mi-a luat 3 ani tulburători până mi-am construit temelia.
Care sunt planurile tale de viitor?
Acum sunt într-o perioadă foarte interesantă. Observ că din ce în ce mai mult mă atrage să schimb total picturile mai vechi, unele deja au rămas sub stratul mai gros al altor picturi.
Simt că m-am schimbat și odată cu mine arta începe de asemenea să se schimbe. Nu forțez acest proces, las totul să decurgă natural, schimbările, picturile, subiectele. Dar totuși nudul rămâne motivul principal în jurul căruia creez lumi, universuri și povești în care trăiesc personajele mele.
În continuare voi crea. E sensul vieții mele și mă dedic în totalitate artei.
În ceea ce privește vizibilitatea pe piață, am programate mai multe evenimente / expoziții personale. Cel mai apropiat va fi însă cel din mai la MOBU art fair în București, unde voi aduce toate picturile mele!
