O familie de imigranţi, în rolul perfect de anti-eroi: înconjurul lumii cu AC/DC – Hell ain’t a bad place to be!- Mick Wall
“We ain’t no legend, ain’t no cause / We’re just living for today / For those about to rock, WE SALUTE YOU!” (AC/DC For those about to Rock (We salute you)).
Prin comparaţie cu varietatea de interpretări şi descrieri ce au fost atribuite formaţiei australiene cu rădacini din Scoţia, probabil că eticheta de “classic rock and roll” pare aproape simplistă. Navigând cu grijă printre multiplele semnificaţii atribuite numelui / logoului, “uniforma de scenă” mai degrabă punk şi dezvoltarea istorică a unui amestec unic de blues şi heavy metal, Mick Wall reuşeşte, în stilul său inconfundabil, să aducă la lumină toate valenţele modestiei cu care fraţii Young se prezintă drept o trupă “rock and roll”. Precum în toate biografiile sale, Mick Wall îmbină fluid prezentări sociale ample, prezentări nuanţate ale fenomenului global numit rock and roll şi detalii biografice intime din cariera unei trupe colosale, devenită cu siguranţă parte a patrimoniului global.
“We come from the land of ice and snow/ From the midnight sun where the hot springs flow” (Led Zeppelin – Immigrant song).
Deşi vorbim evident despre o suprapunere întâmplătoare, începutul legendarului “Immigrant song” descrie suficient de bine originile trupei AC/DC, fondată în 1973 la Sydney în jurul a doi imigranţi, Angus şi Malcolm Young, membrii unei familii plecate în căutarea soarelui australian în urma iernii din 1963 denumită în Scoţia drept “marele îngheţ”. Suprapunerea nu se opreşte însă aici întrucât, prin intermediul succesului timpuriu al fratelui mai mare George, Angus şi Malcolm ajung să ia cunoştinţă cu trupe precum Yardbirds, avându-l în componenţa în acea perioadă chiar pe Jimmy Page, viitorul compozitor al Immigrant Song, exponenţa a unui sunet nou, dur şi revoluţionar. Conştientizarea existenţei unei lumi vaste, cu experienţe muzicale mult mai dezvoltate decât scena blues din barurile australiene, a devenit în scurt timp o coordonată esenţială a trupei ce a debutat în Decembrie 1973 în formula Angus Young, Malcolm Young, Colin Burgess, Larry van Kriedt şi ulterior Dave Evans. În acelaşi timp însă, experienţa succesului timpuriu dar limitat al trupei The Easybeats în care activa George Young, a avut si un alt efect de durată. Aşa cum punctează Wall în repetate rânduri, experienţa lui George le-a insuflat atât lui Malcolm, cât mai ales lui Angus, un puternic simţ al “proprietăţii familiale”, ce va ajunge să domine direcţia muzicală şi managerială a trupei. La apogeu, energia belicoasă a fraţilor Young va degenera în conflict deschis de exemplu cu Geezer Butler, violenţa ce va rezulta în pierderea locului de deschidere în turneul mondial Black Sabbath.
“T.N.T I’m a power load! / T.N.T Watch me explode!” (AC/DC TNT).
Deşi energia incendiară a fraţilor Young lasă puţine dubii despre viitorul mareţ al trupei, alegerea iniţială a numelui părea încă de la început învăluită în mister. Fidel naraţiunii trupei, Wall porneşte şi el de la povestea unei maşini de cusut ce a oferit ideea de “Alternating Current / Direct Current”. În acelaşi timp însă, întrucât caută întotdeauna o cronică mai largă a fenomenului rock and roll, Mick Wall nu poate ignora valenţele sociale ale unui nume ce indică, în epoca revoluţiei sexuale, o identitate bisexuală. Deşi negată vehement de toţi membrii trupei de-a lungul timpului, conotaţia secundară a numelui pare legată în mod intim de ethosul liberator propus în general de mişcarea rock and roll şi în particular de glam rockul dominant al anilor 70. Legatura nu poate fi complet neglijata pentru o trupa cu atitudine aproape sectariana, greu de integrat în nisipurile mişcătoare ale rockului mondial. Ascuns sub un condeiul echilibrat al cronicarului experimentat Mick Wall, mesajul pare destul de puternic – aura de invincibilitate şi atitudinea de “gâsca” alimentau un filon creativ excepţional, însă nu inepuizabil şi nu imun în faţa schimbării publicului. Din acest motiv, alegerea numelui, probabil cel mai puternic simbol al trupelor rock, nu poate să fi fost complet ingenuă, pentru o trupă în căutarea unei identităţi stabile într-o salbă continuă de “opening acts” pentru trupe de prin rang prin Europa anilor ’70 precum Rush, Aerosmith, Van Halen si The Who.
Traiectoria meteorică şi moartea învăluită în mister a solistului Bon Scott completează imaginea tumultoasă a trupei.
“It was one of those nights, when you turn off the lights / And everything’ comes into view” (ACDC – Touch too Much).
Aici, vocea de cronicar istoric adoptată de Wall devine o alegere stilistică menită să ofere sinceritatea totală cu care Bon şi-a trăit viaţa, în cel mai pur stil rock and roll. Privind mai departe, modul detaliat în care Mick Wall prezintă suişurile şi coborâşurile comerciale şi artistice ale trupei poate fi înţeles ca un omagiu adus lui Bon Scott. Deşi Wall prezintă integral detaliile cunoscute şi câteva dintre cele mai populare ipoteze privind moartea lui Bon, naraţiunea lasă suficient loc de interpretare cititorului, în acelaşi mod în care o fac şi versurile solistului.
“I got holes in my shoes / I got holes in my teeth” (AC/DC Ain’t no fun).
Fără a reduce din meritele evidente ale succesorului Brian Johnson, în mod special în ceea ce priveşte tehnica impecabila de înregistrare, în viziunea lui Mick Wall, prezenţa scenică inegalabilă a lui Bon Scott şi atitudinea inegalabila de bon vivant al rockului, au reprezentat elemente fundamentale ale mitologiei AC/DC.
“Season ticket on a one way ride […] / I’m on a highway to hell!” (AC/DC Highway to Hell).
Departe de a fi o poveste-model despre succesul comercial, biografia trupei AC/DC oferă însă toată savoarea specifică muzicii rock. Legendarul cronicar Mick Wall impresionează din nou prin echilibrul perfect între detaliile istorice specifice stilului biografic, incluzând informaţii unice din intimitatea trupei, şi interpretări mai largi, ce surprind profunzimea unor mesaje uşor de ratat în tumultul vieţii legendelor heavy metal. Invitaţia la lectura şi la trăire este una simplă, însă neechivocă aşa cum şi-a dorit AC/DC rămasă din 2017 şi fara Malcolm – Let there be rock!