Cu un frumos detaliu dintr-o pictură de-a lui Marcus Gheeraerts, cel mai recent volum al lui Radu Paraschivescu, Acul de aur și ochii Glorianei, plaseză cititorul încă de pe coperta I, prin tonalitatea culorilor și umbrelor în fața unor ochi monahali .
Dacă autorul este recunoscut și pentru titlurile bine alese ale altor cărți publicate în trecut ca: Două mături stau de vorbă: Scene românești, Orice om îi este teamă: Un partid, doi ani și trei premieri, Ghidul nesimțitului, de data aceasta aș spune că scriitorul învârte arta în favoarea lui așa cum un erou western învârte pistolul pe un deget. Romanul său cere încă de pe rafturile librărilor a fi admirat, a fi privit și a fi studiat asemeni unui tablou care este conturat pe un fundal de secol al XVI-lea.
Prin denumierea celor trei părți ale romanului: Ochiul se deschide, Ochiul clipește, Ochiul se închide aș spune că subtil Radu Paraschivescu, realizează un elogiu asupra privirii, asupra perspectivelor și de ce nu, asupra destinului uman. O paralelă poate fi făcută cu omul care se naște și deschide ochii, care-și trăiește viața într-o clipire și care apoi îi închide.
Viața este ceea ce ți se întâmplă în timp ce ești ocupat cu făcutul altor planuri.
Protagoniștii sunt frații Durante și Cesare Scacchi. Ei pornesc în aventura vieții lor în momentul în care ajung din simpli măcelari, oftalmologi. Dintr-un mic sat din Umbria, Durante ajunge la Roma în slujba papei, iar Cesare, fratele mai mic, este însoțit la curtea Angliei pentru a o vindeca pe Gloriana de cataractă. Gloriana este numele pe care slujitorii i-l dau reginei Elisabeta I. Drumul până la Londra este unul sinuos completat cu mici popasuri marcate de teatrul lui William Shakespeare sau de poveștile cu Ann Boleyn. În timpul călătoriei parcă într-o oglindire și mai verosimilă a realului, nici din roman nu lipsește confruntarea personajelor cu o boală ce a luat forme de pandemie: ciuma.
E aici, o simțim ca un veșmânt puturos, rămâne cu noi, nu se dă dusă și ne umple nările aidoma unui fum cernit.
Nuanțele emoționale sunt redate și de viața conjugală, de singurătatea apăsătoare și neputincioasă a unei soții lăsate în urmă fără vreo protecție. Straturile existențiale ale căsniciei lui Cesare sunt amenințate de o comunicare limitată, de comunitatea satului care combină cu dezinvoltură bănuieli feroce, precum și de intermediari care decid independent acte de răzbunare. Chiar și acest palier al vieții necesită ochii ageri ai inimii care să redea nu doar vederea ci și “dezvederea” .
Dezvederea? Adică putința de a te întoarce la lucrurile pe care le-ai văzut cu de-a sila […]Putința de a umple golurile căscate cu altceva. Cu bucurii de ieri sau de demult. Cu amintiri. Cu întâmplări pe care să le scoți din cuferele minții, să le ștergi de praf, să le ții în lumină și să te îmbeți cu frumusețea lor, cu prospețimea regăsită.
Dacă ar fi să mă gândesc la simbolistica ochiului ce poate fi extinsă până la o lentilă ce separă și decodifică între două medii, cel exterior și interior, aș spune că avem un roman care trasează itenerariul a doi oameni de rând. În simplitatea lor, Durante și Cesare ajung să aibă rolul de a ajuta privirile celor mai importante personaje istorice ale epocii: Papa Clement al VIII-lea sau Elisabeta I.
Până la urmă, e greu să crezi că poți fi arhitectul unic al zilelor tale.
De la intersecția naivității cu temere, așa cum sunt toți cei aflați într-o meserie nouă, până la notorietate, protagoniștii lui Radu Paraschivescu, prin aventurile lor ilustrează un mic tratat existențial, ce antreneză cu fiecare pagină curiozitatea cititorului.
Cu inima strânsă de compromisuri, atât caracterul nestatornic al lui Cesare, precum și cel chibzuit ca al lui Durante, reușesc să-și găsească extensii ancorate în real prin naturalețea cunoscută a autorului de a caricatura tipologii umane. Scriitura invită și retina sau ochii cititorului să fie participativi. Ei trebuie să deruleze în filmul mental niște fapte mărunte, care pot schimba cursul multor vieți.