Comunismul este o temă abordată destul de des în literatura română de după decembrie ’89. Am crescut cu povești despre cozi, avorturi ilegale, frig și lipsuri. Alții în schimb au crescut cu povești despre „cât de bine era pe vremea lui Ceaușescu”, despre casele primite de la partid, locurile de muncă, lipsa corupției și altele asemenea. Netrăind personal acele lucruri, nu îmi pot forma o părere, dar cred în puterea literaturii ca instrument sociologic. Dacă era atât de bine, și sistemul comunist funcționa în favoarea maselor, atunci autorii nu ar fi descris acte atroce.După ce am „analizat” societatea japoneză prezentată de Murakami, am decis să mă reorientez spre comunism.
Epoca Mao – Azaleea Roșie de Anchee Min
Azaleea Roșie a intrat în viața mea pe 1 martie. Mă duceam spre facultate și am intrat la Humanitas Cișmigiu să îmi salut colegele. Undeva în stânga jos lângă casa de marcat au un coș cu cărți la 10 lei. M-a atras prima copertă și așa am citit și coperta patru. Bineînțeles că în loc de „eroic” am citit „erotic” și mi-am zis: a mea e! Acasă am descoperit momentul de analfabetism și am fost cam dezamăgită. 
Cu toate astea am zis să-i dau o șansă. Îmi place literatura scrisă de femei, iar despre epoca Mao știam puține. Am citit acum câțiva ani Cele mai crude femei din istorie unde se vorbea și despre doamna Mao ca stând, de fapt la baza totalitarismului chinez. Romanul autobiografic e construit în trei părți și debutează cu un citat al autoarei despre dragoste și Partid. Citatul în cauză m-a trimis cu gândul la o un poem de dragoste comunist din Vietnam:
After working hours I visit you
At the construction site strewn with bricks
Holding your hand fragrant with the scent of fresh mortar
I understand how terribly hard you are working
Our red city continues to grow
You have taken on this struggle with much passion
We have never spoken openly of our love
Through these buildings we can speak of our loyalty
We returned to our old quarter of Quang Trung
And were surprised by how it had changed
The suspense of the midnight light through the door
Captivated us even more
We feel content to live among these buildings
That are rising from our city, poor and destroyed by war
Happiness has grown from a landscape of broken bricks
To recall past events make our hearts burn with hatred
Nothing is more beautiful than your hands
The hands of a builder fragrant with fresh mortar
We care deeply for one other, but have yet to say so
But through these buildings we can express our love.
„Hands of a Builder” by Quang Th`anh (1978)
Anchee Min relatează într-un mod cursiv și ușor de urmărit pentru orice cititor copilăria și tinerețea ei din China comunistă a lui Mao. Firul narativ este cât se poate de verosimil. Viața ei la fermă seamănă cu practica agricolă obligatorie din perioada comunistă română. Diferența e că Mao își dorea cetățeni țărani, pe când soții Ceaușescu doreau orășeni. La noi, copilul nu era despărțit de părinți chiar dacă era al statului. Dictatura maoistă lua tinerii din sânul familiei pentru a-i transforma în cetățeni demni de urmat. Toată lumea trebuia să lucreze fie la fermă, fie în fabrică.
Sistemul de învățământ nu asigura o dezvoltare culturală, ci una politică. Copilașii erau atent supravegheați de Partid. La fel ca la noi, existau serbări cu șlagăre patriotice, cărți de congres care trebuiau învățate pe de rost. Pâra era la ordinea zilei. Cetățeanul nu avea dreptul de a gândi împotriva valorilor promovate de ideologia politică. Cărțile clasice erau total interzise pentru că așa, elevii aveau șansa de a deveni reacționari. Teme precum dragostea erau total interzise. Un cetățean îndrăgostit uita de iubirea pentru Partid.
Cu toate astea, la fermă Min se îndrăgostește de șefa ei. La început este o dragoste platonică pentru că Lu este modelul tinerei subalterne. Odată cu avansarea în grad, relația dintre cele două se cristalizează și platonicul coboară în planul carnal. Ce se alege de cuplul Min Lu vă las să descoperiți singuri.
Comunismul mioritic
Câinele iubirii de Sebastian Sifft
De Câinele iubirii am auzit grație unui europarlamentar care o critica vehement sub pretextul că este cât se poate de pornografică și nu ar trebui să fie citită drept lectură obligatorie în gimnaziu. Sincer, nu am găsit programa obligatorie de lecturi, dar Câinele iubirii l-am găsit la Librăria Humanitas Lipscani 42. 
Romanul Câinele iubirii e o poveste de familie neconvențional spusă, despre o lume deopotrivă dură, întunecată și plină de tandrețe. Privită prin ochii copilului-narator, existența cenușie dintr-un oraș de provincie comunist, cândva la sfârșitul anilor ’70, capătă dimensiuni fabuloase: un tată ofițer, autarhic și închis în sine, a cărui boală îl reduce treptat la stadiul de invalid, o mamă puternică, în ciuda fragilității ei fizice, o istorie complicată de familie, care îl are în centru pe bunicul patern, sunt elementele poveștii.
Câinele iubirii nu este un roman convențional. Sifft nu scrie cronologic și nici epic. Povestea lui se conturează într-un mod liric, cu foarte multe inserții de viață cotidiană a unei familii care nu face parte din clasa comunistă tipică. Tăurașul, tatăl personajului narator lucrează în armată, astfel având mai multă deschidere. Din păcate se îmbolnăvește de Alzheimer, iar Ana și fiul îl îngrijesc. Sifft creionează într-o cheie cinică o boală necruțătoare, făcând trimiteri la arborele genealogic al părții paterne.
Pâine cu ceva de Liliana Nechita
Pe de altă parte, Pâine cu ceva vorbește despre experiența autoarei, Liliana Nechita din perioada ceaușistă. Este povestea unui ”decrețel„ care a fost educat la confluența dintre principiile comuniste ale tatălui și cele regaliste ale bunicii. Narațiunea debutează cu „sămânța”, istoricul tatălui care, rănit profund de faptul că familia lui îi taie capra pentru a avea ce pune pe masă, pleacă la o vârstă fragedă să-și ia viața în propriile mâini. Așa ia contact cu începuturile comunismului românesc, iar viața lui se conturează în jurul partidului.
Liliana Nechita ne aruncă în față un comunism dezbrăcat, cu povești autentice dintr-un orășel de provincie. Vedem o bunică foarte credincioasă care regretă exilul regelui Mihai, o mamă supusă, un tată tiranic, o fetiță curioasă care devine pe parcursul narațiunii mamă. Finalul romanului face haz de necaz:
După aproape 40 de ani de comunism mergea o bere rece.
O Americă necomunistă – M-am măritat cu un comunism de Philip Roth
America nu a fost niciodată o țară comunistă, dar odată cu Războiul din Vietnam, populația tânără a început să îmbrățișeze ideologia europeană a lui Marx. Bineînțeles că mai marii de la Casa Albă nu au acceptat niciodată „ideile sovietice”, iar mișcarea comunistă americană a murit încet.
M-am măritat cu un comunist este povestea unui evreu coleric care se luptă să își depășească limitele condiției sociale. Pe parcursul celor 456 de pagini, Iron Rinn este protagonistul unei vieți crude, dezumanizate și efervescentă. Orfan de mamă, Ira are o gravă problemă cu recunoașterea autorității, până îl întâlnește pe Johnny O’Day care îl introduce în subcultura comunistă.
Romanul reprezintă de fapt urcarea și decăderea evreului Ira Ringold, relatată de Murray, profesor și fratele lui Iron, elevului Nathanel Zuckerman. Să intru în detaliile acțiunii ar fi ceva tardiv. Prin scrierile lui, Roth vorbește despre el. Personajele lui sunt fie alter ego-uri, fie oameni pe care i-a cunoscut la un moment dat. Firul narativ are mai mulți naratori, iar acțiunea se petrece pe parcursul a șase zile, fiind o povestire în ramă. Cunoaștem o mână de oameni din perspectiva mai multor personaje, lucru care ajută cititorul să-și facă o imagine 3D, iar pe Roth îl transformă într-un fin observator și creator. Aici, luăm legătura cu un comunism care de fapt nu a existat. Dacă Nechita ne arată un crud adevăr, Roth ne arată un ideal cât se poate de utopic.