De curând discutam cu cineva, despre cum s-ar putea proteja o relație într-un cotidian în care universul oferă multiple opțiuni de distragere. A capta atenția cuiva și a o menține pe parcursul unei perioade mai lungi până într-acolo încât să obții o formă a loialității, concluzionam noi, vine cel mai adesea la pachet cu a îi da celuilalt lucruri pe care să-și dorească să le învețe de la tine, dar într-un timp și spațiu propriu. O astfel de relație îndelungată de autor- cititor cred ca am creat-o și cu E.E Schmitt. Poveștile, romanele, nuvelele sau jurnalul scriitorului franco-belgian oferă lecții de bunătate, care pot ajuta la completarea propriului portret psihologic cu aceeași grijă lucidă cu care un pictor adaugă lumini și umbre pentru a-și completa realist planșa.
Învățarea propriu-zisă se realizează în cărțile lui E.E.Schmitt prin provocarea unei experiențe. Dacă volumul Paradisuri pierdute, ne provoacă să luăm drept model candoarea unor lumi uitate, iar Jurnalul unei iubiri pierdute ne arată cum am putea să trăim cu prezența unei absențe, cartea Răzbunarea iertării vine parcă cu tiparul unui mic eseu de moralitate ce ne poate ajuta să înțelegem destructurat etapele iertării prin imagini și întâmplări sugestive.
Întrebările care stau la baza volumului și sedimentează scena poveștilor cu deznodământ implacabil sunt: Poate fi un om definit printr-o singură faptă? Cât de posibilă este iertarea și care sunt resursele de care avem nevoie?
Autorul încearcă să răspundă cu sensibilitatea cu care ne-a obișnuit, de-a lungul a patru nuvele excelente.
Prima nuvelă, “Surorile Barbarin” relatează povestea a două gemene Lily și Moisette, care dacă la începutul vieții sunt de nedespărțit și trăiesc o copilărie idilică, timpul și comparațiile celor din jur le stârnesc rivalitatea. Pe măsură ce se maturizează dorința de a trăi (așa cum fuseseră educate în copilărie) experiențe și aprecieri similare, o determină pe Moisette să înșele sau să-și coordoneze deciziile pentru a obține validarea celor din jur, în detrimentul surorii ei.
Interogațiile se înmulțesc pe măsură ce urmărim destinele inedite ale personajelor pe parcursul a optzeci de ani: Va găsi Lily resurse constante pentru a trece peste răutățile lui Moisette? Va putea Moisette să treacă peste superioritatea afișată constant de sora ei prin actul iertării? Cum se poate rupe acest lanț ciclic al nevoii de răzbunare în jocul de superioritate vs inferioritate în care iertarea ne poate plasa?
Iertarea este un sentiment cu o dimensiune spiritual profundă ce nu este atașată nici unei religii în particular, dar uneori există și o dimensiune foarte egoistă. Iertăm pentru a face pace cu noi înșine și nu neaparat cu celălalt. În plus, e foarte greu sa fii iertat. Suntem de două ori umiliți în fața unei persoane mai umane decât noi.
A doua nuvelă, Domnișoara Butterfly- este povestea bancherului, William, care în urma unui pariu cinic o seduce pe Mandine. Cei doi au un copil pe care William îl recunoaște abia după zece ani de la naștere pentru a-și facilita propriul acces la o moștenire. Aflat la nevoie, el primește o lecție despre sacrificiu și iertare de la Mandine. Povestea însă nu se termină aici, ci își surpinde protagonistul până la bătrânețe, când Wiliam este pus și el sub încercarea de a ierta.
Desprins parcă din romanul Contele de Monte Cristo și William se află într-o pendulare ce atinge la extreme furia și ostilitatea, ideația paranoidă și relaxarea până într-acolo unde imaginea iubitei l-ar putea ajuta să-și găsească echilibrul emoțional necesar. Destructurat procesul iertării se arată mult mai ușor de parcurs în relații în care victima reușește să găsească o apropiere de agresor. Crearea unui cadru al discuției în care agresorul să-și poată cere scuze, pare să faciliteze de asemenea iertarea. Primul pas fiind acela de a încerca o conversație.
Pe aceeași idee a apropierii între agresor și victimă merge și cea de-a treia nuvelă, cea care dă și numele cărții Răzbunarea iertării. Un criminal în serie este vizitat săptămânal la închisoare, nu de mama sa ci de mama uneia dintre fetele pe care le-a ucis fără de milă.
Ultima nuvelă, Desenează-mi un avion, relatează povestea unui pilot de vânătoare, care aflat în misiune în timpul celui de-al Doilea Război Mondial ucide pe nimeni altul decât pe scriitorul său favorit, aflat de partea cealaltă a taberei. Dincolo de apropierea în acest caz imposibilă față de cel pe care l-a omorât, poate Werner ajuns la vârsta de nouzeci de ani să se definească prin această faptă? Cât de mult impact are devoalarea unui adevăr chiar și după decenii de existență? Poate el singur să-și găsească iertarea?
Sub o analiză psihologică fină : William, Lily, Elise și Werner cei patru protagoniști din volumul Răzbunarea iertării, vin cu istorisiri ieșite din comun, aproape nimănui povestite, care ilustrează iertarea ca pe o decizie. O decizie care nu poate controla acțiunile viitoare ale agresorului, ci una care îi poate proteja de recurența comportamentelor care i-au rănit în trecut.
Pe un ton ușor accesibil, Răzbunarea iertării ne prezintă profunzimile și succesiunile sentimentelor care fie fac posibilă iertarea imediată, fie o pot duce până la gradul de imposibilitate necontrolată. Aliniind experiențele proprii în spectrul multiplelor vulnerabilități umane descrise de E.E.Schmitt, cititorul primește prin acest volum instrumentele necesare pentru a își (re)analiza viața și pentru a încerca să cuprindă cât mai multe dintre variațiunile infinite ale irizațiilor unui diamant rar numit: iertarea.