Relația mea cu literatura japoneză e destul de recentă. Până în iunie 2022 nu m-am atins de niciun autor nipon. Ba mai mult, îmi era o oarecare teamă de această cultură. Pe Ryū Murakami l-am descoperit grație unui profesor. În anul trei am avut un curs opțional de societate informațională, unde mi-a fost recomandat să citesc Ecstasy. Bineînțeles că nu am dat ascultare acestui sfat atunci.
Povestea mea cu literatura niponă începe în iunie 2022, cu Yasunari Kawabata. Da, am început cu ceva soft. Frumusețe și întristare mi-a atras atenția când lucram la Librăria Humanitas Magheru, datorită unei cliente care a cumpărat-o. Mi-a plăcut prima copertă, am citit și ce scria pe coperta patru și am zis DA. Cartea asta este răzbunarea Lolitei.
Eu și Ryū M.
De la Kawabata la Ryū Murakami n-a fost cale lungă. Erau relativ aproape pe rafturile de la Humanitas Magheru. Am început cu Albastru nemărginit, aproape transparent. M-a intrigat foarte tare coperta patru. Un autor crescut în cultura japoneză scrie atât de explicit despre sex, droguri și băutură?
Albastru nemărginit, aproape transparent, romanul de debut al lui Ryū Murakami, se desfășoară urmărind cursul vieții de zi a unui grup de tineri care trăiesc în apropierea unei baze militare americane. Orgiile sexuale pe care le organizează militarii americani, o listă nesfârșită de aventuri aiuritoare, compun existența sumbră și șocantă a grupului de tineri japonezi, o înșiruire de întâmplări lipsită de coerență și semnificație. Există totuși ceva dincolo de sordidul cotidian, o unduire albă și blândă care se reflectă într-un simplu ciob de sticlă.
Albastru nemărginit, aproape transparent este de fapt un șir de întâmplări grotești pe care le trăiește un grup de tineri japonezi. Drogurile sunt marea pasiune a acestei conglomerări de niponi și americani, căci unul dintre locurile lor preferate este baza militară americană. Acolo participă la orginii cum nici Marchizul de Sad nu și-ar fi imaginat. Murakami are talentul unui cameraman. Toate scenele din roman sunt cât se poate de grafice.
Personajul principal, Ryū, se deosebește totuși de prietenii lui. Cade de multe ori într-o stare de reverie, stare în care filosofia lui de viață pare să se contureze. Murakami face din acest personaj o oglindă a spiritului nipon care se luptă cu ideologia occidentală. Da, practică același vicii ca prietenii lui, dar în spatele acțiunilor stă un strat gros de gânduri despre cum și de ce.
În supa miso, filosofie și psihanaliză
M-a impresionat foarte mult îndrăzneala lui Murakami și am zis că trebuie să citesc tot ce a scris și a fost tradus la noi. Așa am continuat cu În supa Miso.
În supa miso este o poveste plină de brutalitate, un thriller şocant despre Japonia modernă, dar şi despre sensul existenţei umane. Tânărul Kenji îşi câştigă traiul făcând pe ghidul pentru turiştii străini prin cartierele de plăceri din Tokyo. La un moment dat, este angajat de un american ciudat, un individ cu probleme psihice serioase şi cu nişte abilităţi neobişnuite. Pe parcursul cărţii, între cei doi – ghidul japonez Kenji şi americanul Frank – se creează o relaţie ciudată, cimentată prin intermediul unor evenimente sângeroase, în care Frank pare să fie implicat direct. Cu o mână de maestru, Ryū Murakami construieşte pas cu pas o atmosferă tensionată, conducând povestea pe muchia foarte subţire ce desparte realitatea de vis (sau de coşmar). Însă, dincolo de întâmplările sângeroase şi aventurile sordide în care este târât ghidul Kenji, romanul de faţă, deşi comparabil prin duritatea unor scene cu American Psycho al lui Bret Easton Ellis, se constituie, la un alt nivel, într-o critică socială a lumii contemporane şi a unei civilizaţii lipsite de transcendenţă.
Da, romanul acesta m-a făcut să mă întreb cât de buni suntem de fapt. Câtă răutate stă sub masca banalului? Eu nu am văzut neapărat o critică socială, ci mai mult un moment de psihanaliză a lectorului. La fel ca în restul cărților, Murakami reușește să redea cinematic fiecare scenă. Vezi, în loc de litere pe hârtie, locul crimei, felul în care prostituatele sunt sodomite, clădirea abandonată în care Frank și Kenji își petrec o noapte, bucata de piele a cerșetorului lipită de ușa ghidului.
Nu vreau să le spun celor care îmi sunt apropiați lucruri care au de-a face cu răutatea oamenilor .
Acestea sunt gândurile naratorului personaj după ce găsește pielea cerșetorului și nu știe dacă să îi spună iubitei lui că îl bănuiește pe Frank de crimă. Ce-i drept, nici cititorul nu știe dacă el este sau nu criminalul căci, sinucigașul care se aruncă în fața trenului se întreabă dacă a încuiat ușa (pagina 126). Finalul cărții nu îți zice nimic concret, ci este provocare la introspecție. În supa miso e cartea care m-a făcut să simt cum toată cafeaua pe care o băusem vrea să iasă peste omul care stătea pe scaunul din fața mea. În supa miso m-a obligat să mă întreb ce determină bunătatea, ce determină răutatea.
69 nu e ceea ce crezi
După ce m-a determinat să îmi recalculez valorile, Murkami m-a surprins cu 69. Aici nu face apel la estetica grotescului. Acțiunea urmărește trei adolescenți pasionați de muzică și filme, adolescenți care vor să iasă din tipar insultând toate normele societății japoneze.
La şaptesprezece ani, Ken Yazaki, elev în ultimul an la un liceu din Sasebo, oraş ce găzduieşte o bază militară americană, este mai puţin preocupat de examenul de admitere la facultate şi mai degrabă de cum să se elibereze de conservatorismul provincial ascultând The Rolling Stones, Simon & Garfunkel şi Led Zeppelin, citind poemele lui Rimbaud, imaginându-se Godard şi Che Guevara. Ajutat de amicii săi, Adama şi Iwase – primul cu lipici la fete, al doilea un melancolic incurabil, iubitor de jazz –, şi călăuzit de sloganul Imaginaţia la putere!, Ken pune la bătaie un arsenal complex de strategii ca să cucerească inima unei colege de care este îndrăgostit: de la discurile cu Janis Joplin până la baricadarea liceului şi organizarea unui festival al şcolii în ton cu ultimele tendinţe din arta pop de peste ocean. Personajele ce poartă numele unor celebre staruri rock şi de cinema de la sfârşitul anilor ’60, scenele hilare şi replicile spumoase creionează în romanul autobiografic al lui Ryū Murakami, ecranizat în 2004, portretul fascinant şi nostalgic al unei Japonii prinse în vârtejul ameţitor al mişcării hippy şi al protestelor studenţeşti.
De la începutul narațiunii ne putem da seama că este potrivită și pentru lecturile adolescenților. 69 nu ridică probleme grotești, este doar povestea unui tânăr care vrea să epateze și cine nu și-a dorit asta? Interesant aici este tema recurentă a bazei militare americane, care pentru asta vă las un interviu cu Ryū Murakami apărut în Vice acum câțiva ani.
Audiția sau cum să nu te lași păcălit
Alt roman plin de cruzime. Chiar dacă debutează într-o notă optimistă, sfârșitul te dă puțin peste cap și te duce tot la introspecție.
Romanul Audiția relateaza povestea cutremurătoare a lui Shigeharu Aoyama, producător de filme documentare, care, după șapte ani de la moartea soției sale, hotărăște să se recăsătorească. Organizând, împreună cu prietenul lui Yoshikawa, auditii pentru rolul feminin într-un film practic inexistent, Aoyama se indragosteste de Yamasaki Asami, una dintre miile de femei care candidaseră, de fapt, pentru rolul de viitoare soție. Asami este o fosta balerina extrem de atragatoare, însă cu un trecut înnegurat, a cărui realitate terifiantă Aoyama o descoperă mult prea târziu.
Audiția e ultimul roman al lui Ryū pe care l-am citit și recunosc că nu am mai fost la fel de șocată ca după În supa miso. E mai mult decât evident care e preferatul meu de până acum, dar luați în considerare că nu am vorbit despre Ecstasy. Despre acest ultimul roman menționat o să vorbesc sâmbătă, 8 aprilie, ora 14.00, la clubul de carte Kokoro din cadrul Librăriei Humanitas Lipscani 42. Vă aștept să discutăm despre autorul japonez care aduce o critică socială dură asupra influenței americane din Țara Soarelui Răsare.