Amos Oz este unul dintre scriitori mei preferați fiind printre puținii, care își reinventează stilul cu fiecare volum publicat. Să-l citești pe Amos Oz e ca atunci când ai citi un volum scris de personajele sale, sunt altele de fiecare data, scoțând la iveală diferite dorințe și experiențe umane.
Romanul Între prieteni se construiește ca un puzzle din opt povestiri, conturând la final imaginea comunității de evrei din kibbutzul Ykhat. Pus sub microscopul peniței, Israelul anilor ’60, după Holocaust, se construiește fragmentar cu câte două, trei personaje per povestire. Pornind de la Descartes care spunea că sufletul omului nu stă în trup ca un căpitan pe corabia lui ci e răspândit pretutindeni înăuntru, aș putea spune că imaginea filosofică se aplică și aici, iar sufletul kibbutzului, este răspândit în oricare locuitor.
Pagină cu pagină descoperim singurătatea ca fiind o trăsătură comună a locuitorilor. Într-un paradox comico tragic majoritatea personajelor se simt singure, însă kibbutzul pare să nu aibă o soluție împotriva singurătății, căci ideea de kibbutz neagă singurătatea.
Osnat, este părăsită de către partenerul ei Boaz pentru o altă femeie cu explicația Lucruri din astea pur și simplu se întâmplă și gata. Ariela își trăiește vinovăția de fi primit ceva ce nu i se cuvine și plânge uneori din cauza lui, căci îi întâlnește tăcerea, alteori din cauza ei și a lui Osnat.
Nahum un văduv de vreo cinzeci de ani, nu reușește să vorbească niciodată cu fiica sa despre ei înșiși, ci doar despre lucruri superficiale. Solitudinea lor are drept consecință dorința fetei de a se muta cu prietenul mult prea în vârstă al tatălui său, schimbând astfel imaginea unui tată slab cu al uneia hotărât.
Yotam este un tânăr care își dorește să plece la studii în Italia, însă se lovește de legile stricte duse la absurd ale comunității sale speriate de faptul că nu va mai rămâne nimeni să mulgă vacile și să muncească pământul. Fără aprobarea sine qua non a comisiei administrative nu putea să plece ci doar să „dezerteze “. Dincolo de alegerea unei profesii, tânărul este frământat de întrebarea la care singur trebuie să găsească un răspuns, dacă are curajul să plece cu mâinile goale în lumea mare.
Romanul ilustrează și un spațiu al conștiinței comunitare unde se alternează momente de vid, de absență a libertății (ne-am născut liberi, dar cu propriile noastre mâini ne punem unii altora tot felul de lanțuri), de lipsă a egalității ( sistemul prejudiciază femeile le obligă aproape fără excepție, la munci precum servitul, gătitul, curățenia, îngrijirea copiilor, spălatul rufelor, cusutul și călcatul lor), precum și de invidie sau lipsă de deschidere.
Roni, după cum ne sublinează L’express pe coperta IV este bufonul kibbutzului, însă dincolo de asta aș îndrăzni să merg mai departe în interpretare și să spun că este vocea mulțimii, o voce caricaturală, brutală, dar în același timp firavă ca inima unui copil, însăși metafora comunității în povestirea Un Copil, care trebuie salvată în miez de noapte.
Primele povestiri m-au dus cu gândul la o comunitate de evrei, supraviețuitoare de Holocaust, conglomerată în kibbutzuri din dorința de a înfrânge singurătatea, de a avea un spațiu propriu, sigur, protectiv prin legi stricte și de a trasa un contur vehement pentru statul Israel care abia fusese fondat în anul ’48. Regele Norvegiei, îl ilustrează pe Tzvi Provizor, care urmărește obsesiv știrile, așteptând parcă ceva rău să se întâmple iarăși undeva într-un colț al lumii, pentru a le povesti și vecinilor săi. De asemenea nu îndrăznește să consolideze o relație cu o femeie pe care o îndrăgește, subliniindu-și propria teamă constantă de atașament și frică în fața pierderii, anxietate pe care am pus-o pe seama contextului istoric. Pe măsură însă ce am avansat în textura psihologică a volumului, am înțeles că de fapt de marxismul și legile comunității prezentate nu schimba natura omenească, care nu este de loc maleabilă. Invidia, gelozia, trădarea, meschinăria și limitarea oamenilor, nu țin de votul unei comisii și nu pot fi anulate decât prin schimbarea caracterului uman. Consider așadar că volumul de față scoate la iveală omul universal cu toate defectele și dorințele lui ascunse, omul care plasat în orice context geografic, etnic sau istoric prin natura sa rămâne subjugat propriilor vulnerabilități.