Lemnul strâmb al omenirii. Capitole din istoria ideilor

Lemnul strâmb al omenirii. Capitole din istoria ideilor este o carte de filosofie politică, în jurul căreia cititorul își poate regândi perspectiva pe care o are referitor la multiple momente cheie din istorie sau din viața sa personală.

Titlul cărții și ideea centrală a volumului sunt inspirate de faimoasa expresie a lui I. Kant care afirma că “Din lemnul strâmb al omenirii n-a ieșit niciodată ceva drept.” Metafora pe care dacă ar fi să o demontăm interpretând lemnul strâmb ca fiind omul imperfect (“nerindeluit”), ne dă de înteles că nici ideile pe care acesta le rostește nu au cum să fie vreodată complet șlefuite sau corecte.

Asemeni filmului Die Welle, regizat de Denis Gansel, paginile volumului vorbesc despre un măcel realizat de idealiști în modelarea omenilor pentru a intra în scheme în care aceștia cred dogmatic, forțând valorile și caracterul individual până la dezumanizare.

Lemnul strâmb al omenirii  analizează individul ce vrea să trăiască după propria sa voință  fiind în același timp și parte componentă a unui grup. Astfel capitolele descriu cum această simultaneitate de dorințe ar putea fi posibilă prin înțelegerea ființei umane în relație cu ideea de: suferință, adevăr, libertate, singuratate, perfecțiune, cunoaștere ș.a.

Relația omului cu suferința

Asemeni lui B. Russell care în Introducere în filosofia matematică afirma că “Matematica poate fi definită ca materia în care nu știm niciodată despre ce vorbim, nici dacă ceea ce spunem este adevărat” și Isaiah Berlin vede omul ca fiind o ființă sortită eșecului și suferinței când acesta dorește să găsească o soluție perfectă sau să impună un adevăr hotărât asupra altora.

Omul nu se creează singur, el se naște într-un curent de tradiție și limbă, care îi modelează sentimentele și viața interioară de care nu se poate lepăda, oricât am încerca să o schimbăm prin modelare. A încerca să modelezi blând sau mergi până într-acolo încât să distrugi o civilizație întreagă, nu face nimic altceva decât, direct porporțional cu gradul de șlefuire, să împingă treptat spre singurăte sau chiar exil respectiva indentitate.

Exilul și singurătatea înseamnă să te afli printre oameni ale căror cuvinte, gesturi, caligrafie sunt străine de ale tale, ale căror comportamente, reacții, sentimente, răspunsuri instinctive și gânduri, plăceri și dureri sunt prea îndepărtate de ale tale, ale căror educație și perspectivă, ton și însușire a vieții și ființei nu sunt ale tale.

O altă propunere pe care Isaiah Berlin o face în cartea sa este aceea de a nu vorbi despre progres de la un stil la altul, de la o artă la alta, de la o epocă la alta. A îl compara pe Homer cu Shakespeare sau a afirma că Mozart este premergător mai slab dezvoltat al musique concrete și a încerca să găsești caracteristici superioare sau inferioare între aceștia este absurd. Fiecare artist trebuie analizat ca fiind un furctificator al contextului în care a fost lăsat să creeze și să se dezvolte.

Relația omului cu binele și răul

În perspectiva autorului, o societate poate îndrepta imperfecțiunile umane dacă nu privește la lucrurile pe care oamenii la au în comun. Spre exemplu dacă fiecare om are noțiunile de bine și de rău, nu înseamnă că ele sunt acceași pentru toată lumea. Berlin susține că fiecare experiență personală, dă naștere unor nevoi proprii, probleme și cerințe care necesită a fi luate separat în considerare.

Mergând parcă linear cu ideile lui Nietzsche din cunoscuta carte Dincolo de bine și rău și I. Berlin vede ca o posibilă soluție de înțelegere comunicare onestă. Doar așa se poate realiza o apropiere de viața interioară a celuilalt. Căci adevărul după cum ar fi spus și Rousseau nu se află în ideile și comportamentul cuiva, ce se poate observa din exterior, ci în inima curată a omului.

Relația omului cu fericirea

Conceptul de fericire în paginile acestui volum este construit ipotetic pornind de pradigma cunoașterii lui Platon. Platon spunea că omul în permanență se află sub influența unor factori care necesită conștientizați. În anumite cazuri acești factori sunt ușor identificabili, însă în alte cazuri trebuie să acceptăm ajutorul celor din jur. Dacă omul poate descoperi cine este și care este relația lui cu lumea, el își dă seama  de ceea îi aduce împlinirea, fericirea și întelepciunea.

Libertatea este de asemenea o noțiune atent abordată. În completarea lui Tolstoi care era de părere că libertatea este o iluzie fără de care nu am putea trăi ori gândi, I. Berlin vede libertate ca fiind una de natură etică, care este cu mult mai presus decât cea economică, spirituală și realizată prin constrângeri inchizitoriale sau exagerări ideologice. El adoptă o viziune pluralistă conform căreia oamenii chiar dacă urmăresc scopuri diferite au capacitatea de a rămânâne raționali și capabili să se înțeleagă, sa se ilumineze unul pe celălalt, așa cum poate ne iluminam când citim o carte nouă.

Lemnul strâmb al omenirii, pentru mine, este un volum despre omul care vrea să se simtă om. Care în existența lui umilă, înțelege că nu va putea atinge o stare perfectă de beautitudine și lasă spațiu suferinței și neînțelegilor, pentru a avea libertate. O libertate în care se poate gândi și răzgândi asupra aceleiași perspective și afla adevăr în ambele situații.

“Valorile pot intra lesne în conflict și în sânul aceluiași individ; și nu decurge de aici, că dacă se întâmplă asta, unele credințe trebuie să fie adevărate și altele false”.