Sumki este un microroman publicat în anul 1977, o carte a copilăriei, care invită la o introspecție asupra emoțiilor adolescentine, încărcate cu energia vârstei și stilul cursiv al descrierilor bine-cunoscute ale autorului. Povestea lui Sumki plasează cititorul pe străzile Ierusalimului de la primele pagini ale cărții și-l lasă în căutări ludice până la ultima filă.
Personajul central, cel care dă și numele micului roman, este un băiețel de 11 ani care cu ocazia sărbătorii de Shavuot primește de la unchiul său o bicicletă. După o primă plimbare pe străzi, cadoul reușește să stârnească în rândul celorlați copii: invidie, ironie și chiar răutate: “Priviți. Lui Sumki i-au cumpărat o bicicletă pentru fete. Fără cadru. În curând îi vor cumpăra și o rochiță”.
Cu toate acestea el visează să ajungă până în inima Africii și să se întoarcă plin de curaj în fața unei mulțimi de copii. Marea călătorie are ca o primă oprire capătul străzii unde locuia prietenul său Aldo. Amicul său avea toate tipurile de jucării, mai puțin o bicicletă întrucât părinții nu-l lăsau să iasa pe afară, așadar Sumki se hotărăște cu naivitate (într-o construcție narativă demnă parcă de o snoavă) să dea la schimb noua bicicletă, pe un frumos tren cu șine. Acum călătoria, își imagina el, s-ar fi putut face printr-un tunel până în pustietatea deșertului Sahara.
Trenulețul se dovedește a fi și el buclucaș, căci la întoarcerea spre casă se întâlnește cu huliganul clasei, care-l obligă să-l dea la schimb pe un câine lup. Sumki privește întâmplarea cu un optimist matur, își spune că și un câine este bun pentru călătorie, dar nu reușește nici măcar să ajungă cu el până în fața ușii, căci animalul se smucește și fuge. Ajuns acasă el este aspru certat de părinți, pentru ora târzie la care a venit, ba chiar primește o palmă și fuge pe străzi.
“Auzeam vocile crainicilor de la radio răzbătând prin ferestrele deschise, apoi am auzit și pe cineva glumind, nimănui nu-i păsa ce se va întâmpla acum cu mine și cu restul vieții mele, cum nici mie nu-mi păsa ce se va întâmpla cu ceilalți, și cu toate astea îmi părea rău că totul trece și se schimbă pe lumea asta și nimic nu rămâne cum a fost, îmi părea rău chiar și după seara aceea, care odată scursă nu avea să se mai întoarcă niciodată, deși nu avea niciun motiv să o îndrăgesc. ”
Ajuns pe treptele unui aprozar este recunoscut de tatăl unei colege de clasă, al fetei pe care o place. Seara își schimbă traiectoria pățaniilor din timpul zilei într-un cu totul alt parcurs, când inginerul Inbar îl invită să ia cina alături de familia sa, alături de frumoasa Esti. Scopul marii aventuri, de a cunoaște lumea se modelează când ajunge în camera unei fete pentru prima oară și treptat găsește o altfel de bucurie, fericirea de a fi îndrăgostit.
Cartea aș recomanda-o școlarilor, dar și oricărui nostalgic, care după lectura a aproximativ 100 de pagini va rămâne cu un zâmbet ștrengar pe buze. Romanul poate a fi privit ca o poveste satirică a unui copil la adresa maturității, al adultului care privind spre trecut se întreabă de ce este prins într-un cotidian banal și nu într-o călătorie, explorând Africa, visurile junețe sau iubirea inocentă.