Lifespan-De ce îmbătrânim și cum să nu o mai facem

Motto: Fă tot ce ține de tine pentru ca omenirea să fie cât mai bună. Nu irosi clipa. Bucură-te de tinerețea ta, menține-o cât mai poți. Luptă-te pentru ea. Luptă-te pentru ea. Nu înceta niciodată să lupți pentru ea. (David A. Sinclair- Lifespan)

Tematica timpul este una dintre cele mai des întâlnite subiecte în artă. Rescrierea sau reinterpretarea aceleiași teme de-a lungul atâtor secole,  scoate la iveală preocuparea aprigă, îngrijorarea sau acceptarea general universală a omului, asupra ciclicității existențiale în care: se naște, crește, ajunge la maturitate, îmbătrânește și în cele din urmă moare.

Timpul a fost reprezentat încă de la cele mai vechi forme artistice ( ex basmul, tragediile grecești, eposuri ș.a), abordat în literatura sau cinematografia SF ( ex. Până când nu se răcește cafeaua), a fost personificat în diverse credințe și a preocupat filosofi sau oameni de știință  ai tuturor epocilor. Din această ultimă categorie, a oamenilor de știință preocupați de trecerea timpului face parte și David A. Sinclair.

David A. Sinclair este profesor de genetică și co-director al centrului pentru cercetarea biologiei îmbătrânirii de la Harvard Medical School. Este cunoscut pentru cercetările sale asupra îmbătrânirii, prezentate în articole științifice sau pentru  podcastul său- Lifespan. Notorietatea canalului său de Youtube, vine însă ca o extensie datorată cărții sale cu același nume, tradusă și română la editura Lifestyle Publishing

Lifespan. De ce îmbătrânim și cum să nu o mai facem este un volum optimist în care cu ajutorul unor explicații medicale, autorul dorește să schimbe perspectiva cititorului asupra a ceea ce îmbătrânirea reprezenta până acum – o normalitate. El clasează îmbătrânirea în rândul celor mai des răspândite boli, ce necesită găsirea unui tratament și nicidecum o acceptare tacită.

Fiecare moarte este violentă. Nu există moarte naturală, așa cum ne place să ne imaginăm despre părintele care moare liniștit, în somn, înconjurat de cei dragi.

Legătura dintre moarte și îmbătrânire este atât de puternică, încât inevitabilitatea primei a ajuns să o definească și pe cea de-a doua. 

Prima ipoteză de la care autorul își susține teza este chiar întrebarea din titlu: De ce îmbătrânim? Senescența celulară, îmbătrânirea pur și simplu, este explicată prin analogie de către profesor ca o pierdere de informații. Astfel cititorii fără cunoștințe în știința genezei sunt îndemnați să privească ADN-ul, ca pe un DVD care înmagazinează toate informațiile  genetice, iar  nașterea unei noi celule ca pe o copiere de date de pe un DVD pe altul. Dacă în timp,  discul se zgârie sau este ciobit, informația nu mai poate fi recuperată complet, fapt care poate fi corelat cu pierderea în ani a informației genetice.

Într-un limbaj unde termenii științifici sunt explicați cu grija, volumul este fragmentat în capitole pe coordonate temporale. Cele trei mari părți ale volumului vorbesc despre abordarea genetică la trecut, prezent și viitor.

Ce am învățat de la trecut despre procesul de îmbătrânire?

Care sunt descoperirile de până acum? Ce medicamente sau studii au fost făcute? Care sunt ipotezele și perspectivele altor geneticieni? Care este secretul celor mai longevivi oameni? sunt întrebări pe care autorul încearcă să le cuprindă și să le ramifice în răspunsuri care fie vin argumentate cu studii, fie cu exemple din viața sa personală.

În medie, fiecare dintre cei 46 de cromozomi umani este deteriorat, de fiecare dată când o celulă își copiază ADN-ul. Scurtarea telomerilor (capetele cromozomului) se produce atunci când celula nu poate produce suficiente proteine Sir2 (enzime care controlează longevitatea) pentru a amortiza simultan genele de reproducere și repara ADN-ul deteriorat.

Vârsta este considerată uneori drept factorul fundamental al sfârșitului vieții cuiva, însă medicii nu o declară niciodată drept cauză a morții.

Ce se poate face în prezent ?

Oamenii se pot îngriji de genele pentru longevitate, indiferent cât de tineri sau bătrâni sunt. Recomandarea se reduce la un consum mai mare de legume, verdețuri, cereale integrale și scăderea consumului de carne, produse lactate și zahăr. Exercițiile fizice ajută de asemenea. Ele activează rețeaua de supraviețuire și mușchii își dezvoltă capilare suplimentare pentru transportul oxigenului. Alte molecule care activează mecanismul de supraviețuire, după considerentele geneticianului de la Harvard, sunt rapamicina, metformina, resveratrolul și stimulenții NAD. Cu ajutorul lor se pot imita beneficiile unei alimentații sărace caloric și ale efortului fizic.

Încotro ne îndreptăm ?

Ultima parte a volumului pune accent pe omul viitorului care va trăi mai mult, în condiții fizice și psihice ce îi vor permite să atingă noi obiective. “Eradicarea îmbătrânirii”  privită ca un aspect al unei degradări constante este condusă pe două traiectorii; una de natură etică și una  biologică.

Problemele de natură etică precum suprapopularea, găsirea unui loc de muncă pentru seniori, costurile pentru îngrijirea sănătății, regândirea sistemului de pensii își găsesc și ele un răspuns. În viziunea autorului, toate pot fi contracarate prin acceptarea schimbărilor la nivel conceptual. Fapt care va permite o nouă ordine în sistemele politice și economice.

Ele rămân deschise însă dezbaterii, cititorii fiind incitați să mediteze la tot felul de întrebări; “Ar trebui oare ca fiecare om să aibă dreptul de a alege dacă să sufere sau nu de bătrânețe?”

Pentru cei mai pesimiști dintre noi, cei care cred că nu vor ajunge centenari, cei care cred că nu vor apuca normalitatea vaccinul împotriva îmbătrânirii sau monitorizarea ceas a sănătății cu ajutorul  bioindicatorilor, volumul deschide o cale de acces imaginară către viitor. Un viitor în care visul prelungirii existențiale ar putea să iasă din sfera fascinației și propulsa omul pe o traiectorie mai lungă de încercări și obstacole cotidiene cărora să le găsească sensul.