”În spatele fiecărui nume se ascunde o poveste” ar putea fi laitmotivul acestui roman. În Trieste o poveste particulară, ficțională se amalgamează cu o realitate istorică incomodă. Cu o scriitură lipsită de sentimentalisme facile, Dasa Drndic construiește povestea Hayei imagine cu imagine. Pe 3 iulie 2006, Haya Tadeschi, o bătrână evreică, își așteaptă fiul răpit în urmă cu mai bine de 60 de ani. Femeia este înconjurată de fotografii, frânturi din ziare, amintiri, scrisori, reviste, adică o viață pe care o pune în ordine.
„Așteaptă de șaizeci și doi de ani.
Stă așezată într-un scaun balansoar lângă fereastra înaltă din odaia de la etajul trei al unei clădiri austro-ungare din zona veche a orașului Stars Gorizia și se balansează, timp în care scaunul vechi scâncește.”
Trieste este compus din imagini cinematografice, sonări ale psihicului și sufletului uman, scotociri prin istorii incomode, vieți și identități care se schimbă pentru a supraviețui. Pentru că numind lucrurile le iei în posesie, Gorizia își schimbă numele în funcție de linia graniței. Istoria unui oraș este povestită printr-un inventar al numelor în paralel cu cea a unei familii de evrei. Dacă povestea familiei Tadeschi este pur ficțională, cea a orașului Trieste, nu.
”Gările, pietre funerare, granițe dintre vii și morți, dintre infinit și lumea închistată a orașului, porți ale orașului, orașe în sine. Atunci când identitățile dispar, răsar gările”.
Povestea Hayei Tedeschi
„Povestea ei este una măruntă, una dintre nenumăratele povesti despre întâlnirile dintre oameni, despre urmele păstrate de contactul dinte ei, lucru pe care îl știe, așa cum știe și faptul că până când toate poveștile din lume nu vor fi asamblate într-un desăvârșit patchwork cosmic care să învelească Pământul la culcare, istoria aceasta nălucă a realității, va continua să deșire, să taie să dezmembreze, să fure petice de univers ca să le cârpească în propriul giulgiu de mort.„
Personajul principal Haya Tedeschi născută pe 9 februarie 1923 în Gorizia, oraș de graniță aflat când pe teritoriul austro-ungar, când italian sau sloven. Haya face parte dintr-o veche familie de evrei italieni convertiți la catolicism.
Prima parte a romanului este construită în jurul istoriei familiei Tadeschi și a opresiunii fascismului în anii 1920. Gradual povestea evoluează printre războaie și schimbări teritoriale până la cel de-al doilea Război Mondial. Aici o regăsim pe Haya o tânără de douăzeci de ani, naivă și îndrăgostită de un ofițer SS, aproape oarbă la realitatea și semnele ororilor trăite de contemporanii ei.
”De șaizeci de ani acești spectatori orbi se bat cu pumnul în piept strigând suntem nevinovați pentru că n-am știut (…) din comoditatea lor de nezdruncinat, acești indivizi comozi care înlesnesc răul.”
”În spatele fiecărui nume se ascunde o poveste”
Șaizeci și două de pagini, o listă cu numele a aproximativ 9000 de evrei italieni deportați între 1943 și 1945 deschid a doua parte a romanului. Dacă prima jumătate este mai degrabă dominată de ficțiune, cea de-a doua conține o documentare amplă a ororilor nazismului. Alături de Haya, cititorul parcurge mărturiile deținuților din lagăre și paginii întregi transcrise din procesele de la Nuernberg.
Mai mult decât toposuri ale literaturii despre Holocaust Treblinka, San Sabba, Grafeneck și Arhivele Arolsen sunt locurile reale martore ale atrocităților. San Sabba a fost o moară de orez din Trieste transformată de naziști în lagăr de concentrare în 1943 ca parte a operațiunii militare Operationszone Adriatisches Küstenland – OZAK. De asemenea, Kurt Franz, tatăl copilului Hayei a jucat un rol important în crimele produse de naziști și a fost comandantul lagărului de la Treblinka.
Haya se poziționează față de trecutul pe care încearcă să îl înțeleagă și să îl descopere apelând la referințe și citate din Ezra Pound și T.S. Elliot sau Kierkegaard.
”What are the roots that clutch, what branches grow
Out of this stony rubbish? Daughter of woman,
You cannit say, or guess, for you know only
A heap of broken images…”
Lebensborn și ocupația nazistă
Ultima parte a romanului împrumută vocea lui Antonio Tadeschi, fiul Hayei, devenit Hans Traube. Odată cu el, scriitoarea croată deschide arhive, sertare, povești și traume ale copiilor Lebensborn, dar și problema vinei colective și individuale.
”Dar, în viața mea s-a furișat atunci criminalul SS-Untersturmfuhrer Kurt Franz și acea evreică ce, sub el, sub acel înger blond al morții, sub acel tânăr îndrăgostit de muzică și natură, sub acel prost fotograf amator fanatic, sub acel călău cu baby-face, și-a desfăcut picioarele în timp ce la o aruncătură de băț se auzea zgomotul roților de tren”.
Inițiat de Himmler, acest proiect avea drept obiectiv crearea unei Germanii pure din punct de vedere rasial. Lebensborn (Fântâna vieții) s-a desfășurat între 1935 și 1941 și a funcționat în special în Germania și Norvegia. În aceste țări, precum și în teritoriile ocupate, naziștii au deschis case maternale pentru femeile necăsătorite și orfelinate. Aproximativ 8000 de copii s-au născut în Germania și între 8000 și 12 000 în Norvegia în acei ani. De asemenea, naziștii au răpit aproximat 20 000 de copii din țările ocupate pe care i-au relocat în orfelinatele Lebensborn.
Nu în ultimul rând, povestea ficțională a Hayei și a fiului său al cărui tată era un ofițer SS, îi servește autoarei ca pretext pentru a documenta destinul evreilor italieni și al ”copiilor uitați ai lui Hitler” după încetarea războiului. Într-o încercare neobosită de a-și regăsi copilul răpit, Haya descoperă cu fiecare căutare și o nouă oroare a nazismului.
Deși este o ficțiune, Trieste este un roman bine documentat și ancorat în realitatea istorică a secolului XX. A căuta și a aștepta o viață întreagă este ceea ce o definește pe Haya Tedeschi. A ști, a-și aminti și a nu uita este ceea ce ar trebui să definească fiecare persoană după Holocaust.
”Amintirile mele nu sunt iluzii. Amintirile mele nu sunt trecutul. Amintirile mele sunt prezentul.”