Recenzie: A râs şi tata- Remus Boldea

„A râs și tata” este volumul de debut al autorului Remus Boldea, publicat la Editura Trei în 2022. Este o carte de proză scurtă alcătuită din paisprezece povestiri, în care naratorul mereu sub o voce masculină îmbracă hainele tinereții capricioase de la adolescență până undeva la o vârstă de 30+.

Personajele volumului, deși sunt mereu altele cu fiecare povestire, construiesc un puzzle care scoate la iveală un univers cel mai adesea aparținând unor liceeni care „nu se sfiesc să o spună p-aia dreaptă”, atunci când nu este un adult prin preajmă. Vorbim așadar de un volum cu cadru de conversație similar cu cel al „băieților din fața blocului”, un cadru devoalat de inhibiții, în care gândurile se rostesc de cum apar, iar sinceritatea exprimării pare să fie sub o formă radicală  (poate și cea mai pură?).

Deși nu există un cuprins și o ordine vizibilă a acestor proze scurte, aș îndrăzni să împart acest volum cu aer biografic: „în povestiri din timpul școlii” și „povestiri la maturitate”. (Maturitatea eu o găsesc undeva după terminarea școlii.)

Povestirile din timpul școlii

prezintă imaginea unor adolescenți privită prin filtrul aspirației grăbite de a-și însuși o libertate aparentă a oamenilor mari. Intriga aici  este cel mai adesea dată de constrângerile familiei, ale profesorilor sau de nevoia de fi remarcat în interiorul anturajului. Protagoniștii sunt frecvent neascultători în fața autorităților morale (părinții) și chiulesc de la ore, fură bani sau devin părtașii unor nedreptăți de care nu reușesc  să scape nici la vârsta maturității.

Situațiile din fiecare narațiune croiesc un personaj universal care realizează o migrare a copilăriei post decembriste spre literatură românească. „A râs și tata” putem spune că are și rolul de a recupera prin scris anumite locuri sau gesturi necesare ritualurilor de socializare ale copilăriei/adolescenței: adunarea găștilor la râu, pariurile pe ciocolata cu rom, mersul pe șinele de tren, întâlnirile la monumentul din parcul primăriei, prima țigară pe ascuns ș.a.

Nu lipsește de aici nici portretul copilului post-decembrist ghidat de mantra „Pentru că așa trebuie” sau „așa e normal”. În povestirea „Amarcord” de pildă ne întâlnim cu paragrafe, ce construiesc o imagine adesea întâlnită în spațiul românesc:

Adevărul e că eu și cu Marceluș eram altoiți de toată lumea, și nici cu jignirile ai noștri nu făceau economie. Ce să mai vorbim despre încurajarea calităților noastre! Mult timp tatăl meu a crezut că nu-s în stare să tai nici o felie de pâine.

În  „Eforturi nerăsplătite”  nimbul fericirii copilărești este străpuns de două înmormântări; una a olimpicului la matematică și cealaltă a unei fete lăsată în grija sorții în timp ce părinții erau plecați la muncă într-o altă țară. Privirea în fața morții la această vârstă este una ludică și plină de chicoteli, dar și neînțeleasă și ascunsă sub semnul întrebării: de ce înmormântarea unui coleg pierit în munți, diferă de cea a unei colege care s-a sinucis?

N-am înțeles niciodată de ce pentru Alin s-a organizat o înmormântare demnă de prințesa Diana, iar pentru Simena nu s-a organizat absolut nimic.

O trăsătură comună tuturor poveștilor sunt  întrebările. Ele îşi păstrează  recurența de a rămâne deschise până la maturitate în fața nedreptăților.

Povestiri la maturitate

În povestirile: „Faza aia din Seinfeld”, „Lucru pe text”, „Cel mai romantic organ ”și „Exemplare mai puțin reușite”, nu pot trece fără a fi observate anumite replici care deși vin din construcția unui personaj în aparență destul de simplu (vezi nea Bebe un om al străzii), gata parcă oricând să facă o ghidușie copilărească, se adaugă o încărcătură filosofică destul de puternică:

◊ Lipsa durerii e lipsa iubirii.

◊ Cine s-ar fi gândit vreodată că în viață ai nevoie de oameni în care nu ai încredere.

◊ Pe măsură ce te apropii de treizeci de ani, e din ce în ce mai greu să-ți faci prieteni. Avea Seinfeld gluma aia: când ești mic, ești mai puțin selectiv, practic oricine locuiește în fața casei tale e prietenul tău, însă când faci treizeci de ani, ai din ce în ce mai puține locuri disponibile.

◊ Am ideea asta fixă că recititul e mai important decât cititul. Mă gândesc la cărțile pe care le recitesc ca la un fel de combustibil special de care am avea nevoie ca să scriu. E bine să citești autori noi, să descoperi cărți obscure, să încerci să ajungi la zi cu clasicii pe care nu i-ai citit. Însă cred că cel mai important e să recitești. Recititul atent îți arată meșteșugul din spatele prozei”.

◊ Însă din aceste trei zile au crescut altele şi altele. Zile fără sex, cu priviri încruntate, trântit de uşi, amenințări, lacrimi de furie, frustrări, ultimatumuri. Viață de cuplu. Viaţă constant amenințată de celelalte posibilități. Viață amenințată de iubire.

• Nu-i OK să ajungi să iubești pe cineva [..]
• Dar nu alegi chestia asta. Se întâmplă pur şi simplu, am zis.

Cum se întâmplă şi cu cancerul aş fi vrut să adaug, dar tot ce am putut să fac a fost să dau aprobator din cap.

Cu replici complăcute în situaţie, dar totuşi rostite, ca într-un paradox comico- tragic personajele se simt singure în mijlocul grupurilor în care se străduiesc cel mai mult să acceadă.

Umorul în volumul „A râs și tata”

Dacă Marius Chivu în „Sfârşit de Sezon” creează un volum delicat (tot de proză scurtă) în care cititorul este îndemnat să privească cu nostalgie spre un trecut ireversibil, Remus Boldea caută să ne reamintească de acele momente mai stângace din trecutul nostru, pe care n-am vrea neapărat să le retrăim, ci  în cel mai fericit caz, să le putem privi cu umor peste ceva timp.

Râsul este cel mai bun medicament spune o vorbă din bătrâni, iar o serie de specialiști printre care şi medicul neuropsihiatru Sigmund Freud ne confirmă cum o porție zdravănă de râs modifică neurochimia  şi oferă instrumentele intrinseci de care avem nevoie pentru a face față dificultăților cu care ne confruntăm pe parcursul întregii vieți.

„A râs și tata” este un volum despre adolescența îmbinată cu maturitatea, despre situații dramatice îmbinate cu umor. Este despre copii cu vârste ce se scriu din toate cifrele și viața care are nevoie de o balanță reechilibrantă atunci când exersează mersul pe sârmă deasupra celui mai adânc hău.